Sistemul planetar care a întors teoria pe dos

Când ne gândeam la planete, aveam o imagine clară: cele mici și stâncoase stau aproape de stea, iar giganții gazoși se formează la distanță. Așa arăta sistemul nostru solar și așa credeam că arată majoritatea.

Dar realitatea tocmai a dat peste cap această ordine.

Când regulile nu mai țin

Fizica părea simplă. Aproape de stea, căldura e mare și gazele nu rezistă. Mai departe, temperatura scade și gazele pot crea atmosfere groase. Din acest motiv, astronomii au presupus că planetele se formează în aceeași ordine peste tot.

Până când au apărut datele care nu se potriveau.

LHS 1903: un sistem care nu respectă ordinea

Cercetătorii de la Universitatea din Warwick au analizat steaua pitică roșie LHS 1903. La început, părea un sistem obișnuit: o planetă stâncoasă aproape de stea și doi giganți gazoși mai departe. Nimic neobișnuit.

Apoi, datele de la satelitul Cheops au arătat o a patra planetă. Și aceasta era stâncoasă.

Rezultatul: stâncoasă, gazoasă, gazoasă, stâncoasă. Ordinea clasică nu se mai regăsește aici.

„Este un sistem pe dos,” a spus Thomas Wilson, coordonatorul studiului. „Planetele stâncoase nu apar, de obicei, la distanțe mari.”

Cum s-a format, de fapt, acest sistem

Cercetătorii au verificat mai multe explicații posibile. Coliziuni cu asteroizi? Mișcări orbitale care ar fi mutat planetele? Niciuna nu a funcționat.

Singura variantă care a rămas plauzibilă: planetele s-au format una câte una, în momente diferite.

Această idee, numită formarea planetelor „din interior spre exterior”, fusese discutată de mai demult, dar nu avea dovezi reale. Acum, sistemul LHS 1903 oferă prima dovadă clară.

Un mediu fără gaz

Problema e și mai ciudată. Ultima planetă stâncoasă s-a apărut într-un moment în care gazul din sistem era deja epuizat. Și totuși, ea există.

Este ca și cum cineva ar fi continuat să construiască ceva după ce materialul de construcție s-a terminat.

Teoria noastră e prea simplă

Până acum, totul se baza pe un singur exemplu: sistemul nostru solar. Dar pe măsură ce descoperim mai multe sisteme, vedem că ordningen e mult mai variată.

„Pe măsură ce vedem sisteme exoplanetare diferite, începem să revizuim teoriile,” spune Isabel Rebollido de la ESA.

Aceste descoperiri nu înseamnă că teoria e greșită. Ele arată că universul are mai multe moduri de a forma planete — unele pe care nu le-am închipuit încă.