Liliecii sunt pur și simplu ciudați. Și poate tocmai de asta supraviețuiesc bolilor care ne ucid pe noi

Trebuie să vă spun despre ceva ce am descoperit recent în lumea științei. E genul de lucru care te face să spui „chiar așa?!".

Liliecii sunt ciudați. Serios, foarte ciudați.

De ani buni, oamenii de știință nu înțeleg cum de liliecii par să nu aibă nicio problemă cu virușii care ne distrug pe noi. Vorbim despre creaturi care transportă Ebola, SARS, Marburg — lucruri care trimit oamenii la spital sau chiar mai rău. Dar liliecii? Stau liniștiți, fără griji.

Ce au ei deosebit?

Ei bine, cercetătorii de la Universitatea Tulane, în colaborare cu oameni de la Stanford și CDC, par să fi găsit o piesă importantă din acest puzzle. Și e fascinant, chiar acum.

Iată situația: Toate mamiferele pe care le cunoaștem — oameni, câini, pisici, balene, absolut toate — au o singură set de gene care produce lanțurile grele ale anticorpilor. Gândiți-vă la anticorpi ca la niște mici soldăței pe care sistemul imunitar îi trimite să găsească și să neutralizeze invadatorii.

Liliecii? Au două.

Nu una. Două sisteme complet separate pentru fabricarea acestor lanțuri grele de anticorpi. E ca și cum ai descoperi că vecinul tău are două bucătării din nu știu ce motiv — nu ar trebui să funcționeze așa, dar într-un fel funcționează, și e incredibil.

Oamenii de știință au făcut această descoperire studiind liliecii de seară, cea mai mare familie de lilieci, cu peste 500 de specii răspândite pe toate continentele, mai puțin Antarctica. Sunt mulți lilieci, și aparent, ne-au ascuns acest secret tot timpul.

„Astfel complet schimbă înțelegerea noastră despre cum pot fi organizate sistemele imune ale mamiferelor," a spus Hannah Frank, una dintre cercetătoare. Și sincer? O cred.

Acum, uite de ce contează atât de mult.

Faptul că liliecii pot „avea mai multe opțiuni" când construiesc anticorpi ar putea fi exact motivul pentru care trăiesc liniștiți alături de viruși care ne-ar omorî pe noi. Nu e că sunt supereroi — au pur și simplu mai multe unelte în trusa lor.

Ce e cu adevărat interesant e că oamenii de știință s-au concentrat în mare parte pe sistemul imunitar înnăscut la lilieci (apărarea generală, de primă linie). Dar această cercetare nouă sugerează că ar trebui să acordăm mult mai multă atenție sistemului imunitar adaptiv — partea care fabrică anticorpii specializați.

Descoperearea asta rezolvă complet misterul de ce liliecii sunt așa de eficienți ca rezervoare virale? Nu chiar. Dar deschide o direcție complet nouă pentru cercetare, și asta e interesant.

Iată tabloul mai larg: Am învățat MULȚ despre imunitate studiind oamenii și șoarecii de laborator. Are sens — suntem oameni, studiem ce e mai aproape de noi. Dar natura e creativă în mod无穷 în felul în care rezolvă problemele, și fiecare specie ne învață ceva nou.

Liliecii zboară de vreo 50 de milioane de ani. Au evoluat alături de nenumărați viruși, și undeva în tot timpul ăsta, au descoperit cum să coexiste cu patogeni care pe noi ne înspăimântă.

Poate — doar poate — că înțelegând trucul lor am putea deveni mai buni în propriile noastre bătălii cu boala.

Și asta, pentru mine, e chiar amazing.