Când au apărut primele animale pe Pământ? Poate mult mai devreme decât credeam

Stai jos. E important.

Oamenii de știință s-ar putea să fi greșit amarnic când vine vorba de momentul în care viața animală a pus piciorul pe Pământ. Și zic amarnic.

Ne place să ne gândim la fosile ca la niște pagini dintr-o carte. Ele ne spun o poveste frumoasă, ordonată. Primele animale apar prin 574 de milioane de ani în urmă, plutind ca niște forme ciudate, gelatinoase, pe fundul mării. Un început modest, parcă.

Dar ce-ar fi dacă animalele umblau pe ici pe colo cu mult, mult mai înainte? Să zicem, cu 200 de milioane de ani mai devreme?

Asta susține o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford și Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Și sincer? Dovezile lor sună destul de convingător.

De ce găsirea fosilelor e o loterie

Hai să vorbim despre o problemă din paleontologie pe care nu o prea auzim la știri: găsirea fosilelor e greu. Nu, nu greu. Ridicol de greu.

Când un animal moare, trebuie să cadă fix în locul potrivit, în condițiile potrivite, ca să lase vreo urmă în urmă. Și dacă ești o creatură moale, fără oase sau cochilii? Mult noroc. Probabil nu vei ajunge în nicio fosilă vreodată.

Asta e ceea ce oamenii de știință numesc „bias de conservare" — ideea că fosilele pe care le găsim nu reprezintă neapărat ceea ce a existat cu adevărat. Reprezintă ceea ce a avut norocul să supraviețuiască.

Cele mai vechi fosile de animale cunoscute vin din Perioada Ediacaran, cam prin 635 de milioane de ani în urmă. Înainte de asta, oceanele par să fi fost pline doar de... alge și protozoare. Lucruri simple.

Dar iată unde devine interesant. Urmele chimice numite biomarkeri — amprentele moleculare lăsate în rocile antice — sugerează că bureții existau deja cu cel puțin 75 de milioane de ani înainte de prima fosilă de animal.

Bureți. Cele mai simple animale de pe planetă. Fără nervi, fără mușchi, fără organe. Doar celule care lucrează împreună. Și totuși, într-un fel, au lăsat dovezi chimice ale existenței lor înainte ca verișorii lor mai impresionanți să lase vreun os sau vreo urmă.

Ce se întâmplă?

Problema Weng'an

Unii oameni de știință au susținut că animalele cu siguranță nu existau înainte de vreo 590 de milioane de ani. Dovada lor? Un zăcământ celebru de fosile în China, numit Weng'an Biota, care e remarcabil de bine conservat și nu conține absolut niciun animal.

„Dacă animalele ar fi existat," raționează ei, „acest zăcământ ar fi trebuit să le captureze."

Sună logic la prima vedere. Dar Ross Anderson și echipa lui au decis să testeze această logică studiind alt zăcământ — Kheseen Biota din Mongolia — care e cam cu 40 de milioane de ani mai tânăr decât Weng'an.

Rezultatul? La fel, nici o fosilă de animal.

Dar iată punctul cheie: știm că animalele cu siguranță existau în acea perioadă pentru că le-am găsit fosilele în alte locuri.

Deci ce ne spune asta?

Că un zăcământ poate să nu înregistreze animale chiar dacă acele animale erau absolut, categoric acolo.

Dacă Kheseen poate să nu prindă animale despre care știm că existau, atunci și Weng'an ar fi putut să le scape. Logica conform căreia „lipsa animalelor din zăcământ înseamnă lipsa animalelor din lume" pur și simplu... se prăbușește.

Ceasurile moleculare și cronologia antică

Când fosilele nu pot răspunde la întrebare, oamenii de știință se uită la gene.

Analiza ceasului molecular funcționează așa: mutațiile genetice se acumulează în ritmuri cam previzibile în timp. Comparând diferențele genetice dintre speciile vii, cercetătorii pot estima când strămoșii lor s-au despărțit unii de alții.

Folosind această metodă, echipa lui Anderson a calculat că primele animale trebuie să fi apărut undeva între 700 și 800 de milioane de ani în urmă.

Adică înainte de glaciațiunile celebre ale Pământului-Bulă de Zăpadă — când planeta noastră era acoperită de gheață de la un pol la altul. Sau chiar în timpul acelor evenimente climatice extreme.

Ce fascinant, nu? Imaginați-vă animale care evoluează într-o perioadă când Pământul era practic o minge de zăpadă gigantică. Cum ar fi arătat acele creaturi timpurii?

Nu știm. Pentru că nu le-am găsit. Și s-ar putea să nu le găsim niciodată, în funcție de cât de bine au conservat rocile respective orice.

De ce contează asta

Iată ce mă face pe mine să mă gândesc cel mai mult la această cercetare: ne amintește că absența dovezilor nu înseamnă dovezi ale absenței.

Tindem să ne gândim la știință ca având toate răspunsurile, sau măcar pe cale să le obțină. Dar uneori întrebările sunt mai grele decât răspunsurile, și trebuie să fim dispuși să recunoaștem că imaginea e mai complicată decât sugerează dovezile actuale.

Poate că animalele experimentau cu viața multicelulară cu sute de milioane de ani înainte să lase primele lor semne permanente în fosile. Poate că rădăcinile propriei noastre linii se întind mult mai departe decât ne-am imaginat vreodată.

Sau poate că noi descoperiri vor răsturna această ipoteză complet. Așa funcționează știința — merge înainte prin întrebări, teste și, ocazional, realizarea că am fost un pic pe dinafară.

Oricum ar fi, cred că e ceva frumos în această incertitudine. Împărțim strămoși cu acești bureți antici. undeva în ADN-ul nostru, ar putea să existe ecouri ale creaturilor care au trăit în timpul Pământului-Bulă de Zăpadă, supraviețuind în moduri abia dacă ni le putem imagina.

Data viitoare când te speli pe față cu un burete, poate că vrei să oprești o clipă și să apreciezi faptul că umilii tăi verișori bureți ar putea să fi fost primele animale de pe Pământ — și au ajuns acolo mult înainte să avem noi vreo dovadă.