Bine, trebuie să îți imaginezi asta împreună cu mine.
Undeva în univers, acum mai mult de șase miliarde de ani, două cadavre stelare extrem de dense—fiecare având aproximativ masa Soarelui nostru, dar comprimate într-o sferă cât un oraș—se spiralează una spre cealaltă la viteze imposibile. Ele sunt stele neutronice, rămășițele nucleelor unor stele masive care au murit în explozii spectaculoase. Când aceste două greutăți cosmice se vor ciocni în final, energia eliberată îți va da amețeală. Și undeva, cumva, oamenii priveau.
Exact asta s-a întâmplat, conform unei noi cercetări publicate în Science Bulletin, și sincer? Aceasta este una dintre cele mai tari descoperiri astronomice despre care am citit în ultima vreme.
Ce naiba este un magnetar?
Înainte de a merge mai departe, hai să vorbim despre magnetari—pentru că aceste lucruri sunt absolut nebunești. Un magnetar este, în esență, o stea neutronică pe steroizi. Se rotește rapid (vorbim de sute de rotații pe secundă) și are un câmp magnetic atât de intens încât, dacă ar exista la distanța Lunii noastre, ar șterge fiecare card de credit de pe Pământ. Da, ai citit bine.
Cercetătorii bănuiesc de ani de zile că magnetarii s-ar putea forma atunci când două stele neutronice fuzionează. Dar iată problema: confirmarea acestui lucru a fost notoriu de dificilă. De ce? Pentru că semnalele pe care le căutăm de obicei—acele scurte explozii de raze gamma—se estompează în doar una sau două secunde. Este ca și cum ai încerca să identifici un anumit foc de artificii văzând doar scânteia inițială.
Flash-ul de raze X care nu voia să dispară
Ceea ce face această nouă descoperire atât de specială este faptul că astronomii nu au prins doar o explozie rapidă de raze gamma. Au observat ceva mult mai durabil: un flash de raze X care a strălucit timp de aproape zece minute. Conform echipei de cercetători, acesta este cel mai lung „flash prompt de raze X observat vreodată dintr-o fuziune de stele neutronice”.
Lasă asta să se așeze. Zece minute nu par dramatice comparativ cu, să zicem, vizionarea unui film. Dar în lumea exploziilor cosmice, aceasta este practic o eternitate. Și sugerează ceva important care a supraviețuit coliziunii—specific, un magnetar nou format care a menținut explozia „descărcându-și puterea magnetică în mediul înconjurător”, așa cum spune profesorul Eleonora Troja.
O cursă contra cronomet (și contra luminii stelare)
Iată unde povestea devine și mai bună. Descoperirea a avut loc datorită unui lucru incredibil de rapid: colaborarea. Când satelitul Einstein Probe a detectat evenimentul pe 4 iulie 2025 (designat EP250704a/GRB 250704B), studentul la master Niccolò Passaleva era, ține-te bine, în tren spre casă.
„Mă grăbeam să preiau controlul uneia dintre cele mai mari telescoape din lume de pe laptopul meu”, și-a amintit el.
De pe laptop. În tren. Nu știu cum stai tu, dar eu abia reușesc să prind un WiFi decent în tren, dar să redirecționez un telescop masiv din Chile pentru a observa o explozie cosmică...
Folosind instrumentul X-Shooter al Telescopului Foarte Mare, Passaleva și echipa sa au descompus lumina acestei explozii antice în componentele sale individuale. Analizând tiparele de absorbție, au calculat că evenimentul a avut loc la un deplasare spre roșu z=0,6610—însemnând că lumina sa a călătorit mai mult de șase miliarde de ani înainte de a ajunge pe planeta noastră.
Șase miliarde de ani. Sistemul nostru solar are doar aproximativ 4,6 miliarde de ani. Această explozie a avut loc înainte ca Pământul să existe.