Bine, trebuie să fiu sincer cu voi — când am citit pentru prima dată despre acest studiu, m-am lăsat pe spate și a trebuit să procesez ceea ce citeam.
Cercetătorii tocmai au confirmat că pietrele înalte de la Devil’s Arrows, din North Yorkshire, provin din Brimham Rocks — la o distanță incredibilă de 18 kilometri (adică aproximativ 11 mile, pentru cei dintre noi care nu gândesc în kilometri). Iar iată ce m-a impresionat cu adevărat: fiecare piatră cântărește 25 de tone. Asta înseamnă aproximativ greutatea a patru elefanți adulți, oameni buni.
Despre ce vorbim, mai exact?
Permiteți-mi să vă descriu situația. Imaginați-vă că încercați să mutați ceva mai greu decât o casă pe o distanță de peste 11 mile prin peisajul deluros al Angliei — folosind doar forța umană, role din lemn și o determinare de fier. Fără macarale. Fără camioane. Fără scule electrice.
Doar oameni.
Devil’s Arrows se ridică la o înălțime de până la 7 metri (aproximativ 23 de picioare — cam cât înălțimea unei clădiri cu două etaje), dispuse într-o aliniere neobișnuită în apropierea localității Boroughbridge. Ele se află acolo din aproximativ anul 2000 î.Hr., cu o marjă de câteva secole. Timp de peste 4.000 de ani, ele au stat ca martori tăcuți ai istoriei.
Și, în tot acest timp, nimeni nu știa de unde proveneau.
Teoria veche (care nu era chiar corectă)
Până acum, oamenii de știință presupuseseră că pietrele proveneau dintr-o locație mai apropiată, numită Plumpton Rocks. Avea sens, nu? Sursa cea mai apropiată, calea cu cea mai mică rezistență.
Dar aici devine interesant.
Un nou studiu realizat de Universitatea Curtin și Universitatea din York a folosit o tehnică ingenioasă — au prelevat mostre minuscule din pietre folosind bandă adezivă (mult mai puțin invazivă decât cioplirea unor bucăți), au analizat amprentele minerale din acele mostre și le-au comparat cu posibilele surse.
Rezultatele nu se potriveau deloc cu Plumpton Rocks.
Se potriveau cu Brimham Rocks.
De ce ar fi făcut cineva acest lucru?
Aceasta este partea care te face cu adevărat să reflectezi, nu-i așa?
Cercetătorii sugerează că acești constructori antici nu erau doar practici — erau intenționați. Faptul că au ales să transporte pietre uriașe pe o distanță de 11 mile, în loc să folosească materialele disponibile chiar lângă ei, ne spune ceva profund.
Peisajul de la Brimham Rocks conta pentru ei.
Poate era vorba de o semnificație spirituală. Poate de un sens cultural. Poate acele stânci erau asociate cu povești sau credințe pe care astăzi le putem doar ghici. Indiferent de motiv, erau dispuși să depună un efort exponențial mai mare pentru a aduce pietre dintr-o locație care, se pare, avea o semnificație specială.
Autorul principal, dr. Anthony Clarke, a formulat acest lucru frumos: „Nu era vorba doar de comoditate — locația din care proveneau pietrele probabil avea o semnificație pentru ei.”
Ce ne spune acest lucru despre oamenii antici?
Voi fi sincer cu voi — studii precum acesta contestă vechea narațiune conform căreia oamenii preistorici erau cumva „inferiori” sau mai puțin sofisticați decât noi.
Aceștia erau oameni capabili să planifice proiecte masive de construcție. Înțelegeau suficient ingineria pentru a muta pietre de 25 de tone pe terenuri dificile. Aveau comunități organizate, capabile să coordoneze realizări uimitoare de muncă. Și luau alegeri deliberate, simbolice, privind materialele lor de construcție.
Nu se limitau