Ce-ar fi dacă conștiința nu are nevoie de carne și oase?

Să-ți spun ceva ce m-a ținut treaz noaptea: Dar dacă universul e plin de ființe conștiente, dar în moduri pe care nici nu ni le putem imagina?

Știu, sună ca premisa unui film sci-fi. Dar stai puțin, pentru că niște filosofi adevărați susțin exact acest lucru — și nu vorbești în vânt.

Filosofii care sfidează ipotezele

Eric Schwitzgebel de la UC Riverside și Jeremy Pober de la Universitatea din Lisabona au publicat un articol care mi s-a lipit de minte ca un spin sub unghie.

Ideea lor centrală? Conștiința poate că nu are nevoie de biologia de pe Pământ ca să existe.

De ce presupunem că conștiința necesită carne?

Hai să despachetăm asta. Toată viața am presupus — fără să punem asta la îndoială — că conștiința merge mână în mână cu creierul, neuronii și toată chestia aia moale și umedă. Până la urmă, noi suntem făcuți din carne, așa că presupunem că ființele conștiente trebuie să fie făcute din carne, nu?

Ei bine, Schwitzgebel și Pober răstoarnă această presupunere. Nu încearcă să definească exact ce este conștiința (filosofii se ceartă despre asta de milenii și n-au ajuns nicăieri). În schimb, pun o întrebare mai simplă: Conștiința trebuie să depindă de biologie ca a noastră?

Răspunsul lor? Probabil că nu.

Argumentul "Cănișorul"

Aici devine interesant. Cercetătorii folosesc un concept pe care filosofii îl numesc "flexibilitatea substratului". Nu te lăsa intimidat de jargon — e de fapt destul de logic.

Gândește-te la o cană. O cană poate fi făcută din sticlă, plastic, ceramică, metal sau chiar hârtie (dacă ești optimist). Canitatea cănii nu depinde de materialul din care e făcută, atâta timp cât ține cafeaua fără să te dezamageze.

La fel e și cu informația. O melodie poate fi stocată pe vinil, CD, hard disk sau transmisă prin internet. Muzica există indiferent de suport.

Deci de ce presupunem că conștiința e legată de un singur material — țesutul biologic pe bază de carbon?

Asta e inima argumentului lor. Dacă alte proprietăți pot exista pe substraturi diferite, de ce nu și conștiința?

Revoluția Coprnicană a Minții

Aici chiar îmi place raționamentul lor. Arată că omenirea a fost pusă la pământ de știință, iar și iar.

Cândva credeam că Pământul e centrul universului. Apoi Copernic a arătat că suntem doar o planetă care se învârte în jurul unei stele într-o zonă neinteresantă a cosmosului. Credeam că galaxia noastră e singura. Acum știm că există aproximativ un trilion de galaxii, fiecare cu sute de miliarde de stele.

Fiecare descoperire ne-a mai dat o palmă. Nu suntem speciali. Nu suntem în centru. Suntem doar... aici.

Schwitzgebel și Pober spun că conștiința merită același tratament. Îl numesc "principiul copernican al conștiinței."

Logica merge cam așa: Dacă universul e vast dincolo de înțelegere, plin de miliarde de planete potențial locuibile, și dacă viața a apărut în forme nenumărate chiar aici, pe Pământ... de ce ar necesita conștiința exact blueprintul nostru biologic?

Asta îl numesc ei "terrocentrism" — treatarea vieții terestre ca fiind privilegiată cosmic. Și această presupunere, argumentă ei, ar putea fi la fel de îngustă ca ideea că Pământul stă în centru.

Cât de creativă e natura

Ceva ce m-a făcut să gândesc: Chiar și pe Pământ, evoluția a produs sisteme nervoase incredibil de diferite.

Caracatițele procesează informația în moduri fundamental diferite de ale noastre. Albinele navighează lumea prin tipare pe care abia le înțelegem. Câinii experimentează realitatea prin miros într-un mod care face nasul nostru să pară un apendice trist și inutil.

Avem insecte cu "creiere" distribuite, creaturi fără niciun sistem nervos centralizat, și forme de viață atât de ciudate în biologia lor încât încă încercăm să înțelegem cum funcționează.

Și asta e doar o planetă. O planetă mică, neinteresantă, care orbitează o stea obișnuită într-o galaxie neinteresantă.

Cercetătorii estimează — conservativ — că cel puțin 1.000 de civilizații comportamental sofisticate au existat undeva în universul observabil. Unele estimări științifice sugerează mai mult de o civilizație per galaxie, la un moment dat în istoria cosmică.

Dacă viața e atât de răspândită, și dacă viața poate lua forme atât de diferite chiar și pe o singură planetă... de ce ar arăta fiecare manifestare a conștiinței ca noi?

Despre oameni de stâncă și mușchi de abur

Okay, permiteți-mi să intru în detalii, pentru că cercetătorii citează de fapt Project Hail Mary de Andy Weir ca exemplu de conștiință exotică.

În cartea aceea (și filmul), întâlnim un extraterestru cu o cochilie din minerale oxidate, sânge de mercur, două sisteme circulatorii separate, mușchi funcționând cu abur și un creier de cristal. E o creatură dintr-o lume atât de fierbinte încât biologia ei a evoluat complet diferit de orice de pe Pământ.

E acea creatură conștientă? Nu știm — dar Schwitzgebel și Pober argumentează că nu putem exclude asta doar pentru că e făcută din chestii ciudate.

Nu susțin că astfel de ființe există neapărat. Doar spun că: dacă chimia poate crea conștiința într-o formă, poate că o poate crea și în altele. Universul a avut miliarde de ani la dispoziție să experimenteze. De ce să presupunem că toate aceste experimente au ajuns la același răspuns?

Ce înseamnă asta pentru AI

Acum, știu la ce te gândești: "Asta e despre AI care devine conștient?"

Cercetătorii ating subiectul, dar sunt atenți. Nu sunt de acord între ei dacă sistemele AI actuale sunt conștiente (de fapt, au puncte de dezacord). Dar argumentul lor mai larg lasă ușa deschisă: dacă conștiința nu e legată de biologia pe carbon, atunci sistemele pe bază de siliciu nu sunt automat excluse.

Dacă asta e reconfortant sau terifiant — asta depinde de tine.

Paradoxul adevărat

Iată ce nu pot scoate din minte: Nici noi nu înțelegem pe deplin conștiința la noi înșine.

Gândește-te la asta un moment. Suntem singurele ființe conștiente pe care le putem studia efectiv, și totuși nu avem habar ce ne face pe noi. Nu putem explica cum materia fizică dă naștere experienței subiective. Nu putem face legătura între neuroni care emit semnale și sentimentul de a fi viu.

Deci când declarăm cu încredere că doar creaturile cu creiere de tip Pământ pot fi conștiente... facem această afirmație bazându-ne pe un eșantion de unu. Noi.

Și cum subliniază cercetătorii, nu e o bază grozavă pentru concluzii cosmice.

Imaginea de ansamblu

Nu știu tu cum ești, dar pe mine asta mă face să mă simt simultan umil și încântat.

Umil, pentru că îmi amintește că experiența mea a realității — ca ființă conștientă făcută din carne și electricitate — ar putea fi doar o variantă într-un meniu infinit de tipuri de minte împrăștiate prin cosmos.

Încântat, pentru că înseamnă că universul e și mai ciudat și mai minunat decât ne-am imaginat. Ar putea exista ființe conștiente chiar acum, experimentând existența în moduri pe care nu le putem conceptualiza deloc. Ființe care s-ar uita la creierele noastre și ar gândi: "Asta e o modalitate, guess."

"Universul poate conține minți mai stranii decât putem imagina," a spus Schwitzgebel.

Și sincer? E cea mai frumoasă propoziție pe care am citit-o în ultima vreme.

Cercetarea discutată în acest articol vine dintr-un working paper de Eric Schwitzgebel și Jeremy Pober. "Principiul copernican al conștiinței" și cadrul "flexibilității substratului" oferă perspective fascinante pentru a gândi despre minte, viață și locul nostru într-un univers care e probabil mult mai ciudat decât am visat vreodată.

Sursă: ScienceDaily