Recunosc că asta m-a făcut să râd când am auzit prima dată. Sfântul Augustin. Tipul care a scris Confesiunile. Unul dintre Părinții Bisericii care a modelat creștinismul occidental. Și uite că avea niște idei despre vrăjitorie.
Peste 16 secole, iată că putem să le citim pentru prima oară.
O surpriză într-o mănăstire
Cum s-a întâmplat totul: cercetătorii de la Universitatea din Würzburg, Germania, analizau un manuscris latin aflat într-o mănăstire din Pelplin, Polonia. Manuscrisul conținea șase predici de-ale lui Augustin — nimic neobișnuit pentru astfel de colecții. Dar când filologul latin Christian Tornau s-a uitat mai atent, două dintre aceste predici s-au dovedit a fi complet necunoscute pentru știința modernă.
Încearcă să-ți imaginezi asta. Un document care stătea la vedere sute de ani și nimeni nu și-a dat seama ce avea în față.
Problema Vrăjitoarei din Endor
Deci despre ce erau aceste predici proaspăt descoperite? Despre Vrăjitoarea din Endor — o poveste din Vechiul Testament care a pus în dilemă teologii de mii de ani.
Dacă nu știi povestea, iată varianta scurtă: Regele Saul e în bucluc. Dușmanii lui se adună. Îl cere lui Dumnezeu îndrumare și... nimic. Nici vise, nici profeți, nimic. Așa că face ceva interzis — o caută pe o femeie care practică necromanția (comunicarea cu morții) și o roagă să cheme spiritul profetului Samuel, mort.
Și funcționează. Spiritul lui Samuel apare și, practic, îi spune lui Saul că e sortit pieirii.
Iată acum dilema teologică: De ce l-ar fi lăsat Dumnezeu pe o vrăjitoare să cheme un profet? Fie Dumnezeu nu e atotputernic (pentru că n-a putut opri asta), fie a permis-o într-un fel sau altul (ceea ce ridică alte întrebări).
Augustin s-a confruntat exact cu această puzzele în cele două predici ale sale.
Cele două răspunsuri ale lui Augustin
Conform cercetărilor, Augustin a scos la iveală două posibilități:
Varianta unu: Spiritul lui Samuel nu era deloc real. Vrăjitoarea îl păcălea pe Saul, creând o iluzie ca să-l înșele.
Varianta doi: A fost într-adevăr spiritul lui Samuel, dar Dumnezeu a permis această excepție singulară tocmai pentru a-l confrunta pe Saul cu păcatele lui.
Și iată ce e interesant — Augustin nu a ales o variantă câștigătoare. A prezentat ambele opțiuni și și-a lăsat publicul să stea cu misterul. Sună destul de modern, nu? În loc să dea un răspuns definitiv, îi încuraja pe oameni să se lupte ei înșiși cu întrebările.
Tornau spune că acest stil deschis ajută, de fapt, la confirmarea autenticității prediciilor lui Augustin. Se pare că asta e caracteristic modului lui de a argumenta.
Drumul prin istorie
Acum aici lucrurile devin un pic triste. Manuscrisul pe care îl avem azi datează din secolul al XII-lea, ceea ce e neobișnuit — cele mai multe copii ale operelor lui Augustin au fost realizate mai devreme, în secolele VIII sau IX.
Cercetătorii cred că versiunea mai veche ar fi putut proveni de la Abația Amelungsborn din Germania. Dar acea bibliotecă a fost distrusă în timpul Războiului de Treizeci de Ani, în secolul al XVII-lea.
Așa că ce avem azi e o copie a unei copii a unui manuscris care poate s-a pierdut acum aproape 400 de ani. Ne amintește cât de fragile sunt aceste înregistrări — și cât de mult am putea să mai pierdem.
De ce contează asta
Știu ce gândești acum. „Poveste frumoasă, dar de ce să mă intereseze o predică de acum 1.600 de ani despre vrăjitoare?"
Întrebare legitimă. Iată ce cred eu: Augustin nu e doar o figură istorică. Ideile lui despre credință, rațiune, natura umană și Dumnezeu încă modelează cum gândesc miliarde de oameni despre religie azi. Cartea lui Confesiunile e, literamente, prima autobiografie spirituală scrisă vreodată.
Și iată ce mi se pare cu adevărat interesant: după atâția ani, încă descoperim lucruri. Încă găsim piese pierdute din puzzle. Istoria nu e o carte închisă — e mai mult ca o bibliotecă unde cineva tot găsește manuscrise în camera din spate.
Și, să fim sinceri, e chiar o poveste bună. Un manuscris medieval, o mănăstire în Polonia, o vrăjitoare din Vechiul Testament și unul dintre cei mai mari gânditori ai creștinismului, luptându-se cu imposibilul.
Undeva, cred că Augustin ar aprecia ironia. Și-a petrecut întreaga viață încercând să înțeleagă mistere dincolo de înțelegerea umană. Și acum, după 1.600 de ani, încă ne surprinde.
Sursă: Popular Mechanics