Ce-ar fi dacă mintea nu e chiar așa de specială?

Îmi tot roade mintea o idee și cred că o să-ți placă: dar dacă conștiința nu e chiar așa de rară cum credem? Nu în sensul ăla cinic de „n-are nicio importanță", ci invers — în sensul că universul ar putea fi mult, mult mai viu decât ne-am imaginat vreodată.

Doi filozofi au publicat recent un articol care mi-a trezit de toate sentimentele. Eric Schwitzgebel de la UC Riverside și Jeremy Pober (acum la Universitatea din Lisabona) susțin că mintea, conștiința, experiența subjectivă — sau cum vrei să-i spui — ar putea fi mult mai răspândită în cosmos decât am fi crezut. Doar că nu neapărat sub forma micuților extratereștri verzi la care ne gândim de obicei.

Lecția lui Copernic

Să ne întoarcem puțin în 1514. Un astronom polonez pe nume Nicolaus Copernic a privit cerul nopții, a făcut niște calcule grele și a ajuns la o concluzie care pe atunci era practic sinucidere profesională: Pământul nu e special. Nu suntem în centru la nimic. Ne învârtim în jurul Soarelui la fel ca orice altă piatră care plutește prin spațiu.

Pentru Biserică n-a fost o veste grozavă, că doar știm cu toții. Dar ideea adâncă e alta: dacă Pământul e doar o planetă printre miliarde și miliarde, de ce am presupune că e singurul loc unde ar putea apărea conștiința?

Copernic ne-a mutat adresa cosmică de la „suita VIP" la „apartamentul 4.734.892.103 dintr-o clădire cu etaje infinite". E umilitor, dacă stai să te gândești.

Unde devine totul ciudat

Aici intervin Schwitzgebel și Pober. Au preluat ce-a lăsat Copernic și au pus o întrebare pe care puțini și-au pus-o: dacă conștiința poate apărea într-un singur tip de material — creierul nostru bazat pe carbon — ar putea oare să apară și în altele?

Gândește-te la „material" ca la substrat. Creierul tău e un substrat. Un cip de calculator e un substrat. Un cristal extraterestru ciudat ar putea fi un substrat.

Filozofii numesc asta „flexibilitate de substrat". Lasă-mă să-ți explic cu o analogie care mi s-a părut genială:

O cană — o cană de cafea, hai să zicem — poate fi făcută din ceramică, sticlă, metal, plastic, chiar și din dovleac dacă ești în tendințe. De ce? Pentru că proprietatea-țintă a unei căni e simplu: „ține lichid". Și asta se poate face cu o grămadă de materiale.

Dar dacă proprietatea-țintă devine „ține apa fiartă fără să se topească", brusc numărul de materiale care se califică scade dramatic. Cu cât ești mai specific, cu atât mai puține opțiuni rămân.

Ce înseamnă asta pentru conștiință?

Întrebarea de un milion de dolari: ce e conștiința, de fapt? E rezolvarea de probleme? Conștiința de sine? Capacitatea de a visa? Filozofii nu pretind că au răspunsul definitiv — și sincer, nimeni altcineva nu-l are. Dar folosind un cadru care aplică gândirea copernicană la conștiință, estimează că universul observabil conține probabil „cel puțin o mie de specii diferite, cu comportamente sofisticate", făcute din substraturi diverse și neașteptate.

Adică o grămadă de ființe conștiente pe care nu le-am recunoaște ca atare.

Poate că într-un gigant gazos există ființe făcute din curenți atmosferici care se învârt. Poate că undeva există forme de viață pe bază de siliciu care procesează existența în moduri pe care nu ni le putem imagina. Poate — și aici mintea mea începe să facă salturi — conștiința se naște chiar acum, în substraturi cu care interacționăm zilnic, dar pe care nu le-am considerat niciodată ca potențiale case pentru minți.

Adevărul inconfortabil

Vreau să fiu sincer cu tine. Autorii recunosc deschis că totul e speculativ. Avem fix un singur exemplu de conștiință: viața de pe Pământ. Tot restul e deducție și imaginație.

Și iată ce mă ține treaz noaptea: nu putem cădea de acord nici măcar pe ce înseamnă conștiința printre oamenii de știință de pe Pământ. Cum am recunoaște-o într-o formă complet străină?

Există și posibilitatea sumbră că viața de pe Pământ chiar e unică — că oriunde în univers, loteria cosmică care a produs minți a fost un noroc de o la trilion, întâmplat fix o singură dată.

Dar iată ce mă entuziasmează: chiar și simpla posibilitate ne schimbă perspectiva asupra universului. Dacă conștiința nu e legată exclusiv de țesutul neuronal pe bază de carbon, atunci nu căutăm „extratereștri care gândesc ca noi". Căutăm minți pe care încă nu ni le putem imagina.

Ce înseamnă asta pentru noi?

Sincer? Cred că această teorie e un memento frumos despre cât de mici suntem în marea schemă a lucrurilor — și cum această micime nu ne micșorează. Ne extinde.

Dacă într-adevăr conștiința are flexibilitate de substrat, atunci universul nu e plin doar de roci și gaz și radiații. E plin de perspective. De experiențe. Poate de bucurii și tristeți pe care nici nu ni le-am putea închipui.

Sau poate că ne înșelăm amarnic și doar noi suntem aici. Dar nu e minunat că oameni deșteapți pun întrebarea asta oricum?

Eu una, de acum înainte mă voi uita altfel la plantele din casă. Doar pentru orice eventualitate.

Sursă: Popular Mechanics — https://www.popularmechanics.com/science/a71626590/consciousness-may-exist-in-radically-different-forms