Imagineți-vă scena: vă scufundați în adâncurile oceanului, în largul coastelor Costaricei, la o adâncime de aproximativ 360 până la 530 de metri sub suprafață. Este întuneric. Este frig. Sunteți înconjurați de câmpuri de stele de mare fragile, acele rude minuscule ale stelelor de mare care par făcute din sticlă suflată. Apoi, ridvându-se de pe fundul stâncos al oceanului ca ceva desprins din un vis, o vedeți — o structură ramificată, de un auriu strălucitor, care arată exact ca un copac mic, luminescent.
Exact asta li s-a întâmplat cercetătorilor care explorau munții subacatici de lângă Isla del Coco. Și, sincer? Cred că au luat decizia corectă când au decis să o numească după ceva din „Stăpânul Inelelor”.
Întâlniți-o pe Corala Copacului de Aur
Corala, numită acum oficial Laurinque elenya, este un tip de octocoral (corali cu opt tentacule, dacă sunteți curioși). Unele colonii cresc la peste un metru înălțime, ceea ce este destul de impresionant dacă luați în considerare faptul că se află în adâncurile întunecate și reci ale Pacificului, unde lumina abia ajunge.
Dar iată ce i-a entuziasmat cu adevărat pe oameni de știință: când au încercat să determine unde se încadrează această corală în arborele genealogic al coralilor, lucrurile au devenit ciudate.
Au secvențiat trei gene pe care cercetătorii le folosesc de obicei pentru a identifica și clasifica coralii. V-ați aștepta ca acele gene să indice aceeași familie, nu? Ei bine, nu au făcut-o. Fiecare genă sugera o familie complet diferită și neîntreținută. Este ca și cum ați face un test de ADN și ați primi trei răspunsuri diferite despre strămoșii voștri — fiecare spunându-vă că bunicii voștri au fost din părți de lume complet diferite.
Cercetătorii au trebuit să scoată „artileria grea”: filogenomica, care compară sute de gene simultan. În cele din urmă, datele au oferit un răspuns. Această corală era atât de distinctă încât a avut nevoie nu doar de un nou gen (acesta fiind Laurinque), ci de o familie întreagă nouă — Laurinqueidae.
Este un lucru destul de important, apropo. Crearea unei noi familii nu se întâmplă des. Înseamnă că această corală este la fel de diferită de alte corali cunoscute precum, să zicem, pisicile sunt de câinii. În termenii coralilor, asta este enorm.
De ce „Copacul de Aur” și „Stelele”?
Acum, partea mea preferată: denumirea. Cercetătorii ar fi putut alege ceva plictisitor, cum ar fi „Noua specie de coral galben #47”. Dar nu — au mers pe varianta de „nerd de fantasy”, iar eu îi iubesc pentru asta.
Laurinque provine de la „Laurinquë”, care înseamnă „copac de aur” în Quenya, limba elfică creată de J.R.R. Tolkien pentru Terra de Mijloc. Numele speciei, elenya, înseamnă „stelar” sau „al stelelor” — o referință la acele câmpuri dense de stele de mare fragile care înconjoară colonyile de corali.
Deci, în esență, numele științific oficial se traduce prin ceva de genul „copacul de aur al stelelor”. Și având în vedere că corala arată literalmente ca și cum ar străluci în acel peisaj subacvatic acoperit de stele, numele este, sincer, perfect.
Dr. Odalisca Breedy, care a condus cercetarea, a spus că a fost „impresionată de frumusețea peisajului” când l-a văzut pentru prima dată în 2019. A crezut că ar putea fi doar un membru neobișnuit al unei familii cunoscute, dar după o examinare mai atentă, a realizat că este ceva complet diferit — ceva ce nu putea asocia cu niciun taxon cunoscut.
Îmi place faptul că chiar și cercetătorii experimentați de corali pot fi cu adevărat surprinși de ceea ce găsesc în adâncurile oceanului.
Oceanul adânc este încă plin de mistere
Iată ceva care pune această descoperire în perspectivă: știm mai multe despre suprafața planetei Marte decât despre fundul propriului nostru ocean. Marea adâncă acoperă aproximativ două treimi din Pământ, și încă mai descoperim creaturi și ecosisteme care ne lasă cu gura căscată.
Această corală a fost găsită în grădini de corali — ecosisteme marine vulnerabile, cu structuri complexe, care oferă cămin pentru tot felul de alte forme de viață marină. Acestea sunt puncte fierbinți de biodiversitate în medii pe care le vedem rar. Iar seamounts (munții subacvatici) din Costa Rica, în special, par a fi depozite de comori de specii nedescoperite.
Expedițiile care au găsit această corală au fost susținute de Schmidt Ocean Institute, folosind vehiculul lor operat de la distanță, SuBastian. Aceste nave de cercetare — Falkor și Falkor (too) — realizează munca neprețuită, dar crucială, de a explora locuri pe care oamenii abia pot vizita.
Ce înseamnă acest lucru pentru știință (și de ce ar trebui să vă intereseze)
Dincolo de numele cool și referințele de fantasy, această descoperire ne spune ceva important: oceanul adânc este încă sălbatic și neexplorat. Fiecare expediție pare să scoată la iveală ceva ce ne rescrie înțelegerea vieții marine.
Aceste grădini de corali contează, de asemenea. Nu sunt doar frumoase — sunt ecosisteme. Ele oferă habitat, susțin lanțurile trofice și joacă roluri în sănătatea oceanului pe care abia începem să le înțelegem. Când protejăm locuri precum acești munți subacvatici, protejăm întregi comunități de creaturi pe care nici măcar nu le-am numit încă.
Așadar, data viitoare când cineva vă spune că am descoperit tot ce era de descoperit pe planeta noastră, arătați-i către Laurinque elenya — copacul de aur al stelelor, care stă liniștit în apele întunecate de lângă Costa Rica, așteptând ca cineva să-l observe, în sfârșit.
Uneori, cele mai magice lucruri sunt chiar aici, pe Pământ, doar ascunse acolo unde ne uităm rar.