Ceva ce trebuie să afli despre creierul tău

Gata, trebuie să-ți spun ceva care o să-ți schimbe complet felul în care privești propriul cap.

Creierul tău? Nu e un singur organ. Sunt două.

Stai, stai — nu pleca. E o descoperire de aia care te face să vrei să suni pe toată lumea, pentru că schimbă fundamental felul în care gândim despre cea mai importantă piesă pe care o avem.

Momentul „Aha!" care a prins pe toată lumea cu garda jos

Oamenii de știință au tratat creierul, aproape de când e lumea, ca pe un organ mare și complicat care crește dintr-o singură sursă. Pare logic, nu? Până la urmă, tot creier e acolo.

Dar o cercetare nouă de la Stanford tocmai a dat această presupunere peste cap. Se pare că creierul — inclusiv al tău — e construit din două populații complet separate de celule care s-au despărțit la câteva zile după ce ai început să te formezi ca embrion. Adică super devreme. Înainte să arăți măcar ca un om.

Cele două părți? Prozencefalul și rombencefalul (care include trunchiul cerebral). La microscop arată aproape la fel, ceea ce explică de ce nimeni nu a băgat de seamă până acum. Dar felul în care e „ambalat" ADN-ul lor? Complet diferit. Au fost mereu separate, chiar dacă au decis să stea una lângă alta.

De ce contează această despărțire?

Aici devine cu adevărat fascinant. Cele două regiuni ale creierului nu sunt diferite doar pentru că cineva a tras o linie arbitrară — fac treaburi total diferite.

Prozencefalul tău e, practic, personalitatea ta. E locul unde se întâmplă gândirea, învățarea, memoria, emoțiile și toată magia raționamentului abstract. Când rezolvi o problemă, visezi cu ochii deschiși sau îți amintești ziua de naștere a mamei, ăla e prozencefalul tău la treabă.

Rombencefalul? Acela e sistemul tău de suport vital. Se ocupă de lucrurile la care nu trebuie să te gândești niciodată — respirația, bătăile inimii, tensiunea, faptul că ești conștient suficient cât să citești propoziția asta. E atât de fundamental încât uneori i se spune creierul „primitiv", dar sincer? Fără el, nu ai fi absolut nimic.

Povestea merge mult în urmă

Și acum vine partea care m-a dat pe spate. Același aranjament cu două părți a fost găsit la șoareci, pui, pești zebră și chiar la niște creaturi ciudate numite viermi-ghindă care sapă prin sedimentele oceanului.

Acești prăpădioși au împărțit strămoși cu noi acum vreo 550 de milioane de ani. Adică înainte să evolueze peștii. Vorbim de istorie adâncă, foarte adâncă.

Chiar și meduzele — care s-au despărțit de arborele nostru genealogic și mai devreme și nu au evoluat niciodată un creier propriu-zis — își organizează țesutul nervos în zone anterioare și posterioare. Tiparul e atât de vechi și atât de util încât evoluția l-a păstrat pur și simplu.

De ce contează mai mult decât crezi

Iată de ce contează practic această descoperire: celulele progenitor din rombencefal nu fuseseră niciodată cultivate cu succes în laborator. Nici măcar o singură dată.

Dar echipa de la Stanford a rezolvat problema. Au derivat ambele populații de celule cerebrale separat și au arătat că fiecare urmează instrucțiunile sale genetice proprii. Celulele anterioare urmează o genă numită Otx2, cele posterioare pe una numită Gbx2. Vorbesc limbaje genetice diferite, chiar dacă în final ajung vecine.

De ce contează? Pentru că boli precum atrofia musculară spinală (SMA) și ALS distrug neuronii motori care provin din linia rombencefalului. Acum, când oamenii de știință pot studia efectiv aceste celule într-o eprubetă? Am putea înțelege în sfârit ce nu merge — și cum să reparăm.

E cu adevărat ceva special. Pentru prima dată, cercetătorii au o modalitate de a studia una dintre cele mai importante părți ale creierului tău care era, practic, o cutie neagră până acum.

Concluzia

Deci data viitoare când cineva îți spune că ai un singur creier? Poți să-i spui că are dreptate doar pe jumătate.

Creierul tău e de fapt două organe antice care lucrează împreună de sute de milioane de ani — unul se ocupă de lucrurile care te fac să fii tu, celălalt te ține în viață destul cât să te bucuri că exiști. Seamănă niște colegi de cameră din cele mai vechi timpuri, care împart o singură baie (cutia ta craniană) și, într-un fel sau altul, reușesc să se descurce.

Și acum am înțeles în sfârit că sunt doi oaspeți separați care au ajuns la petrecere în momente complet diferite.

Nu e chiar tare?