Două epave. Două povești opuse. O bătălie uitată.

Când auzi de Al Doilea Război Mondial, îți vin în minte plajele Normandiei, tancurile germane sau căderea Berlinului. Puțini știu însă că una dintre cele mai crâncene lupte a avut loc în Alaska. A fost atât de izolată, înghețată și depărtată, încât a rămas în umbră. Astăzi, abia dacă o menționează cineva.

Vorbim despre asediul insulei Attu, din 1943, care a durat trei săptămâni. A lăsat în urmă nu doar morminte, ci și fantome sub apă.

Descoperirea din adâncuri

O echipă de cercetători a explorat recent epavele din largul Attu. Au folosit sonare, drone subacvatice și arhive vechi. Au identificat două nave pierdute de timp. Rezultatele au apărut în jurnalul Heritage. Nu e doar fier ruginit. Au obținut imagini clare și date despre o navă japoneză și una americană. Fiecare spune o istorie aparte.

Nava japoneză: Lovită mortal

Kotohira Maru era un transportor japonez din 1918. Mergea cu cărbune și căra provizii militare. La sfârșitul lui 1942, a încărcat lemne, combustibil și mâncare pentru trupele de pe Attu.

Pe 5 ianuarie 1943, se apropia de golful Holtz Bay, baza japoneză principală. Un pilot american a zărit-o. Curând, bombardiere B-24 au atacat. O singură bombă de 500 de livre a lovit prova. Nava s-a scufundat la 90 de metri adâncime. Toți cei 30-50 de marinari au murit.

Cercetătorii au găsit epava intactă, dreaptă pe fund. Au văzut prova distrusă, trapele de marfă și motorul cu abur. E un capsule a timpului, fix în clipa fatală.

Nava americană: Un accident tragic

SS Dellwood, construită în 1919, punea cabluri submarine pentru comunicații. După Pearl Harbor, Marina SUA a rechiziționat-o. Făcea curse între Seattle și posturile din Alaska.

A ajuns pe Attu în iulie 1943, după victoria americană. Misiune: cablu între cartierul general și un nou aerodrom vecin. Pare simplu.

Dar nimeni nu i-a avertizat de un pisc stâncos nemarcat lângă Point Alexai. A lovit în plin. Daune ireparabile. Au încercat să o salveze, dar au luat doar echipamentele utile. S-a scufundat la 35 de metri.

Epava e acum turtită. După război, au distrus-o intenționat pentru a curăța portul. Abia se mai recunoaște. Singurul semn: utilajele de cabluri împrăștiate.

De ce contează aceste epave

Niciuna nu a luptat direct în bătălia de pe Attu. Dar simbolizează mai mult. Japonia ocupase Attu și Kiska în 1942. A alungat populația indigenă Unangan, acolo de mii de ani. Kotohira Maru arată expansiunea japoneză și deportările. Dellwood reprezintă prezența americană care i-a împiedicat să se întoarcă acasă.

Nu sunt simple reste. Sunt dovezi ale unui război pe teritoriu american. Care a displasat un popor întreg. Majoritatea americanilor nu știu nimic.

Imaginea de ansamblu

Cercetarea face parte dintr-un proiect mai mare: să cartografieze moștenirea subacvatică din Alaska a războiului. Creează arhive pentru viitoarele generații.

Campania din insulele Aleutine a fost un coșmar. Mii de soldați în ger, izolare, pe insule pustii din Marea Bering. Americanii au îndurat condiții extreme, unice în război. Totuși, e ignorată în istorie.

Aceste epave închid cercul poveștii uitate: proviziile pentru invadatori și infrastructura pentru învingători. Istoria nu se ascunde mereu în manualele școlare. Uneori, o cauți la 90 de metri sub Bering.

Merită atenție, nu?