Expediția Franklin: Cum ADN-ul i-a readus acasă pe navigatorii uitați
Îți povestesc despre unul dintre cele mai dureroase mistere din istoria explorării — și despre cum știința îi aduce în sfârșit acasă pe acești navigatori înghețați.
Imaginați-vă: 1848. Două nave britanice masive, Erebus și Terror, sunt prinse în gheața arctică, blocate aproape doi ani. În jur de 105 membri ai echipajului — înfometați, înghețați, disperați — abandonează vasele și încep să tragă bărcile peste peisajul înghețat. Încearcă să ajungă la siguranță.
Nimeni nu reușește.
Asta este Expediția Franklin, și bântuie istoricii și arheologii de mai bine de un secol și jumătate. Am găsit rămășițe de-a lungul anilor, dar să identificăm cine erau acești oameni? Imposibil fără știința modernă.
Cazul corpului care nu se potrivea
Și acum vine partea interesantă.
În 1859, a fost descoperit un corp cu documente appartinând unui om pe nume Harry Peglar — inclusiv așa-numitele „Documente Peglar", care conțin poezii și descrieri ale celor întâmplate în timpul expedition. Pentru istorici, asta era practic comori, dat fiind cât de rare sunt înregistrările scrise din expediție.
Dar era o problemă. Corpul avea efecte personale care nu se potriveau cu rangul lui Peglar, care era Căpitan al Trinsei. Peste 166 de ani, oamenii au dezbătut: era ăsta chiar Harry Peglar, sau altcineva?
Răspunsul? Era chiar Peglar. Și o echipă de cercetători de la Universitatea din Waterloo tocmai a demonstrat asta folosind ADN.
Știința le redă în sfârșit numele
Cercetătorii nu s-au oprit acolo. Au identificat încă patru navigatori în total:
- Harry Peglar de pe HMS Terror (găsit la 130 de kilometri de ceilalți)
- William Orren, David Young și John Bridgens de pe HMS Erebus
Toți patru au murit încercând să scape după ce au abandonat navele. Și uite ce m-a impresionat: trei dintre ei au supraviețuit primilor trei ani ai expediției înainte de a muri în cele din urmă. Aceștia nu erau oameni care au murit devreme în călătorie — erau cei care s-au agățat cel mai mult de viață.
„Identitățile lor confirmă că toți trei au supraviețuit primilor trei ani ai expediției și au fost printre membrii echipajului care au încercat în cele din urmă să scape din Arctica după abandonarea navelor blocate în gheață."
Asta m-a lovit puternic. Trei ani de iad înghețat, și tot luptau să supraviețuiască.
Jurnalistul BBC care și-a descoperit propriul strămoș
Okay, asta e partea care m-a făcut să exclam efectiv.
Unul dintre navigatorii identificați a fost John Bridgens. Și se pare că un jurnalist BBC News pe nume Rich Preston este descendentul lui direct.
Îți poți imagina? Lucrezi la povești despre istoriile familiilor oamenilor, și apoi descoperi că FAMILIA TA are una dintre cele mai faimoase povești tragice din istoria explorării?
„Când dr. Stenton m-a contactat prima oară... a fost o surpriză enormă să aud că ADN-ul meu se potrivea cu unul dintre navigatorii expediției Franklin eșuate."
Rich Preston obișnuia să prezinte o emisiune de genealogie în care reconstituia poveștile familiilor. Acum are povestea de familie supremă — și nu avea habar.
Cum funcționează, mai exact, potrivirea ADN?
Pentru cei curioși în privința științei (și eu am fost!), iată ce au făcut cercetătorii:
Au extras ADN din rămășițele osoase și l-au comparat cu ADN mitocondrial (transmis prin mame) și ADN cromozom Y (transmis prin tați) de la descendenți în viață. Pentru toate cele patru identificări noi, au găsit ceea ce se numește „distanță genetică zero" — adică o potrivire perfectă.
Dar iată captura: descendenții au nevoie de o linie genealogică neîntreruptă. Asta înseamnă descendență directă maternă sau paternă până în anii 1840. Cercetătorii încă caută mai mulți descendenți care ar putea oferi probe.
De ce contează asta
Știu, sună ca încă o știre de știință sau arheologie. Dar gândește-te la ce înseamnă asta cu adevărat.
Peste un secol, aceștia au fost oase anonime. Acum au din nou nume. Familiile pot afla ce s-a întâmplat cu strămoșii lor — unde au murit, alături de cine au murit. Este o închidere pentru oameni care nu au avut niciodată răspunsuri.
Și pentru restul dintre noi? Este un memento că în spatele fiecărei tragedii istorice au existat oameni reali cu speranțe și temeri reale. Harry Peglar scria poezii în ultimele lui zile. John Bridgens avea un stră-stră-stră-nepot care avea să crească și să lucreze pentru BBC.
Aceștia nu mai sunt fantome. Sunt, în sfârșit, acasă.