Cea mai veche cameră de pe Pământ
Imaginați-vă: un depozit în Darwin tropical, Australia. Nu exact glamour, nu? Rânduri de fișiere prăfuite, poate câteva echipamente vechi acoperite de păianjenii.
Dar ascunse în această clădire neînsemnată se află unele dintre cele mai importante specimene științifice de pe planetă—cilindrice carote de rocă forate de la sute de metri adâncime. Și în interiorul acestor carote? Rămășițele fosilizate ale unor organisme care trăiau acum 1,7 miliarde de ani.
Da, lasă ca acest număr să se așeze pentru un moment. Aceste mici creaturi erau vii înainte ca animalele să existe, înainte de plante, înainte de practic orice poți vedea astăzi cu ochiul liber. Ele au fost pionierii complexității și au fost ascunse în plină vedere tot acest timp.
Marea diviziune celulară
Iată ceva care mă uinește cu adevărat de fiecare dată când mă gândesc la acest aspect: toată viața pe Pământ se încadrează în doar două categorii. Două. După miliarde de ani de evoluție și milioane de specii, totul se reduce la unul dintre două tipuri fundamentale de celule.
Pe o parte, avem procariote—bacterii și rudele lor, arheele. Acestea sunt cele simple. Mici, neîncântătoare mașinării celulare care au dominat viața monocelulară timp de aproape patru miliarde de ani. Nu au nucleu, nu au organite sofisticate, nimic fancy. Doar pură, simplă mașinărie biologică.
Pe cealaltă parte sunt eucariote. Asta suntem noi. Asta este câinele tău, plantele tale, mucegaiul de pe resturile uitate de săptămâna trecută, totul. Eucariotele au celule complexe cu un nucleu (acea structură care îți ține ADN-ul) și structuri specializate numite organite care îndeplinesc diferite funcții. Mitocondriile (centralele electrice) și, în cazul plantelor, cloroplastele pentru fotosinteză.
Saltul de la procariot la eucariot? Aceasta este echivalentul biologic al trecerii de la o bicicletă la o navă spațială. Și s-a întâmplat doar o singură dată în întreaga istorie a Pământului—fiecare formă de viață complexă de pe această planetă, de la ciuperci până la balene, a descins din acel singur eveniment revoluționar.
Întrebarea oxigenului
Mult timp, oamenii de știință au presupus că eucariotele aveau nevoie de oxigen de la început. La urma urmei, aproape toată viața complexă de astăzi folosește oxigen pentru energie printr-un proces numit respirație aerobă. Este eficient. Este puternic. Îți permite să faci toate lucrurile minunate pe care le fac celulele.
Dar aici devine interesant. Descoperirile recente au aruncat o cheie în această teorie. Oamenii de știință au găsit eucariote care pot supraviețui fără oxigen—trăind perfect fericite în medii în care presupuneam că nu pot exista. În plus, dovezi geologice sugerau că atunci când acești primi eucariote evoluau acum peste un miliard de ani, oxigenul era probabil destul de rar în multe locuri.
Deci era teoria oxigenului complet greșită? Eră strămoșii noii complexi, de fapt, anomalii anaerobe?
Exact la aceasta răspund fosilele australianene.
Săpând prin mări antice
Echipa de cercetare a făcut ceva destul de clever. În loc să caute fosile mari și spectaculoase (noroc să le găsești în roci de un miliard de ani), s-au concentrat pe rămășițe microscopice. Au sfărâmat mostre din acele vechi carote de foraj, le-au dizolvat și au examinat cu atenție tot ce rămânea.
Rezultatele? Mai mult de 12.000 de fosile. Douăsprezece mii! Fiecare una o mică imagine a vieții dintr-un