Ce se ascunde în Capul Tău (Și Nu, Nu Sunt Doar Gândurile)

Ceva incredibil: în craniul tău chiar acum există celule imunitare care nu doar că luptă împotriva infecțiilor—ele modelează efectiv gândurile tale.

Se numesc microglie, și reprezintă cam 5 până la 10 la sută din toate celulele creierului. Mult timp, oamenii de știință au crezut că sunt destul de simple—doar echipa de curățenie a creierului, care face curățenie după accidente și ține germenii la distanță.

S-a dovedit că sunt mult mai interesante decât atât.

Descoperirea Care i-a Lăsat pe Oamenii de Știință Fără Cuvinte

O echipă de la Institutul Zuckerman al Universității Columbia a găsit ceva care i-a făcut pe cercetători să se frece la ochi. Au descoperit că oamenii poartă o genă foarte specială—una care există doar la noi—și că aceasta este activă în mod remarcabil în aceste celule microgliale.

Gena se numește SRGAP2, iar oamenii au mai multe copii ale ei pe care verii noștri primate pur și simplu nu le au. (Cum am obținut aceste copii suplimentare? Se crede că au apărut în timpul evoluției printr-o serie de duplicări genetice.)

Dar partea care te face să ridici sprâncenele: când cercetătorii au verificat unde era activă cel mai mult această genă specific umană, au descoperit că era de aproape 10 ori mai abundentă în microglie decât în neuroni—celulele pe care le asociem de obicei cu gândirea și puterea creierului.

„Așa că întrebarea a fost: «De ce naiba este această genă atât de activă în microglie?»" a rememorat Dr. Franck Polleux, unul dintre cercetătorii principali.

Întrebare excelentă, sincer.

Microglia: Arhitecții Necunoscuți ai Creierului Tău

Aici devine cu adevărat interesant. În ultimele două decenii, oamenii de știință au realizat că microgliile fac mult mai mult decât să gardeze împotriva invadatorilor și să curețe dezordinea.

În timpul dezvoltării creierului, aceste celule sunt practic designeri de interior pentru conexiunile tale neurale. Ele decid care sinapse (podurile mici dintre neuroni) rămân și care sunt eliminate. Pot face sinapsele existente mai mult sau mai puțin receptive, ajustând practic modul în care creierul tău comunică cu sine.

Gândește-te la ele ca la maiștrii constructori ai sistemului de cabluri din creierul tău.

Și iată ce ne face special pe noi, oamenii: microgliile noastre au nevoie de un timp absurd de lung pentru a se maturiza—undeva între patru și opt ani. Compară asta cu șoarecii, ale căror microglie ajung la maturitate în doar aproximativ trei săptămâni.

Diferența asta e cam uluitoare când te gândești.

Gena care Controlează Ceasul

Când cercetătorii au săpat mai adânc, au descoperit că acele copii specifice umane ale SRGAP2 par să fie motivul pentru care microgliile noastre se dezvoltă atât de încet. Gena funcționează ca un întrerupător cu variator, reducând viteza cu care aceste celule se maturizează.

Dar iată ce e cu adevărat inteligent: aceeași genă încetinește și dezvoltarea neuronilor. Așa că neuronii și microgliile—două tipuri complet diferite de celule—sunt menținute în sincronizare de acest mecanism genetic.

„Natura a selectat această genă pentru a controla dezvoltarea microgliilor care sunt atât de cruciale pentru dezvoltarea neuronilor, astfel încât să fie sincronizate în timpul dezvoltării," a explicat Dr. Carlos Diaz-Salazar, autorul principal al studiului.

Această dezvoltare coordonată și lentă este ceea ce oamenii de știință numesc neotenie—copilăria prelungită a creierului uman. Și această perioadă de maturizare extinsă este considerată unul dintre ingredientele cheie care ne-au oferit abilitățile cognitive de adult: raționament complex, limbaj, creativitate, toate lucrurile alea bune.

De Ce Ar Trebui Să-ți Pasă?

Bine, deci avem o genă ciudată pe care doar oamenii o au, și care face ca celulele noastre cerebrale să crească încet. Frumos, dar de ce contează asta?

Două cuvinte: sănătatea creierului.

Cercetătorii au descoperit recent că microgliile nu sunt implicate doar în dezvoltarea normală a creierului—ele joacă un rol și în tulburările de neurodezvoltare precum autismul și în bolile neurodegenerative precum Alzheimer. Înțelegerea diferențelor dintre microgliile umane și cele de șoarece (sau ale oricărui alt animal) ar putea în cele din urmă să ne ajute să înțelegem de ce apar aceste boli și cum să le tratăm.

Așa cum a spus Dr. Polleux: „Vrem să înțelegem toate elementele care contribuie la formarea creierului uman pentru a înțelege ce ne face unici din punct de vedere evolutiv."

Și sincer? Găsesc asta incredibil de poetic. undeva în ADN-ul nostru există un mic accident genetic—o genă copiată—care ne-a ajutat să devenim... noi. A oferit creierelor noastre timpul de care aveau nevoie pentru a crește în ceva remarcabil.

Imaginea de Ansamblu

Ce mă lovește cel mai mult la această cercetare este cum ne amintește că evoluția nu funcționează cu un plan grandios. Nu e vreun designer inteligent care crftează cu grijă creierul perfect. Sunt duplicări aleatorii și greșeli genetice care uneori—doar uneori—se întâmplă să ofere unei specii un avantaj.

Acea copie extra de SRGAP2 care stă în genomul nostru? Probabil că a fost doar o eroare de copiere în urmă cu milioane de ani. Dar pentru că a rămas și a fost transmisă mai departe, a ajutat la modelarea creierelor fiecărui om care a trăit vreodată.

Capacitatea noastră pentru limbaj, pentru artă, pentru știință, pentru iubire—toate acestea ar putea datora un mic debit unui mic accident genetic fericit.

Ce perspectivă pentru data viitoare când faci prea mult pe tine?