Misterul din spatele urinei de pisică

Bun, știu ce gândești — „Megan, de ce scrii despre pipi de pisică?"

Dar ai încredere în mine. Ceea ce au descoperit oamenii de știință chiar este interesant. Și ar putea schimba felul în care privești felina aia misterioasă din casa ta.

Iată enigma: pisicile sunt practic niște mașini de miros pe patru lăbuțe. Lasă mesaje chimice peste tot — în urină, pe suprafețele împotriva cărora se freacă, pe orice loc pe care decid să-l marcheze. Aceste mesaje comunică informații altor pisici mult după ce pisica originală a plecat agale.

Dar iată partea care te face să scarpini în cap. Majoritatea moleculelor mirositoare se evaporă, se descompun sau se transformă rapid. Așa că cum reușește o altă pisică să se uite la o pată de urină de câteva zile și să gândească „Ah, clar e Motănelul de la bloc"?

Oameni de știință din Japonia, Germania și Spania au pus aceeași întrebare. Și au găsit ceva fascinant.

Semnătura chimică

Cercetătorii — conduși de mințile strălucite de la Universitatea Iwate — au descoperit că urina de pisică conține ceva special: 13 acizi grași cu catenă ramificată (BFAs) care funcționează ca o amprentă pentru fiecare pisică.

Gândește-te așa. Știi cum amprenta ta este unică? Acești acizi grași sunt cam ca o amprentă chimică. Fiecare pisică are propria combinație unică și propriile raporturi ale acestor 13 compuși. Nu e vorba doar dacă o pisică are sau nu un anumit acid gras — e vorba de modelul pe care acești acizi îl creează împreună.

Ce m-a dat pe spate? Acești BFAs specifici nu au fost niciodată raportați în secrețiile sau excrețiile niciunui alt mamifer. Pisicile se plimbă cu o semnătură chimică complet unică despre care nici nu știam până acum.

Și ia asta — pisicile din aceeași familie tind să aibă profiluri BFA asemănătoare. Deci există clar o componentă genetică în această identitate urinară. Urina motanului tău ar putea împărtăși niște asemănări de familie cu ale mamei lui, dar ea are în continuare propriul semn chimic distinct.

Ciorile chiar pot să citească asta?

Dar iată unde devine cu adevărat interesant. Cercetătorii nu au vrut doar să știe ce chimicale sunt în urină — au vrut să afle dacă pisicile pot de fapt să detecteze aceste diferențe.

Așa că au făcut ceva ingenios. Au luat probe de urină și au schimbat doar porțiunile care conțin BFA, păstrând tot restul identic. Când pisicile care se plictisiseră de o probă au dat brusc peste una cu acizi grași diferiți, s-au animat imediat și au început să miroasă din nou.

Asta ne spune că pisicile nu lasă doar semnături chimice aleatorii — lasă informații pe care alte pisici le pot citi și înțelege.

Cercetătorii au studiat și răspunsul flehmen — acea față ciudată pe care o fac pisicile (de obicei cu gura deschisă și buza răsfrântă) când investighează un miros intens. Pisicile au arătat acest răspuns mult mai des când miroseau urină necunoscută comparativ cu a lor. Dar cu cât întâlneau aceeași probă mai des, cu atât flehm-iau mai puțin. Introduci urina unei pisici noi? Nivelurile de flehmen creșteau din nou.

Memoria unei pisici

Iată un detaliu care a fost cam îngropat în partea tehnică a studiului, dar care merită cu siguranță atenție: pisicile și-au amintit aceste mirosuri de urină timp de luni de zile.

Când pisicile întâlneau aceeași probă de urină în mod repetat, petreceau din ce în ce mai puțin timp investigând-o — un semn că recunoscuseră informația ca fiind „deja procesată". Și chiar și după pauze lungi, când aceeași probă familiară reapărea, pisicile arătau în continuare acel interes redus.

Nu e doar un răspuns rapid de tip „miroasesc și pleacă". E memorie pe termen lung în acțiune. Pisica ta pare să țină o bază de date mentală cu fiecare pisică a cărei urină a întâlnit-o vreodată. (Sunt și impresionată, și puțin înfricoșată de asta, să fiu sinceră.)

Factorul Stabilitate

Un motiv pentru care aceste semnături BFA funcționează atât de bine? Sunt surprinzător de rezistente.

Multe dintre compușii volatili care dau urinei mirosul imediat încep să se degradeze aproape imediat după depunere. Dar acești acizi grași cu catenă ramificată? Sunt semi-volatili, ceea ce înseamnă că se evaporă mult mai lent.

În probe de urină păstrate la temperatura camerei (circa 25°C), profilurile distinctive BFA au rămas stabile timp de cel puțin 24 de ore. E suficient timp ca o altă pisică să treacă pe acolo și să prindă mesajul.

O Surpriză Renală

Ca și cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, cercetătorii au dat peste ceva neașteptat. Au găsit acești BFAs concentrați în rinichi — mai exact, în picături de lipide din cortexul renal. Nu i-au găsit în alte țesuturi examinate.

Aceste picături de lipide renale au pus efectiv oamenii de știință în încurcătură pentru mai bine de un secol. Nu prea știam la ce folosesc. Acum, iată o speculație îndrăzneață: poate că aceste mici rezervoare renale sunt practic fabrici de semnături chimice, producând acizii grași pe care pisicile îi distribuie apoi prin urină.

Rămâne speculativ, dar e un fir fascinant pentru cercetările viitoare.

Ce Înseamnă Asta pentru Iubitorii de Pisici

Așa că ce ar trebui să iei de aici?

În primul rând, pisica ta e mult mai sofisticată social decât i-am acordat credit. Nu lasă doar marcaje aleatorii — lasă mesaje chimice identificabile și lizibile, cu propria semnătură unică.

În al doilea rând, pisicile au memorii impresionante bazate pe miros. Când pisica ta de interior ridică urechile la ușă după ce te-ai întors de la un prieten care are pisici, e foarte posibil să detecteze urme de parfum felin pe tine și să gândească „Hmm, cu cine s-a mai lăbărțat partenerul meu?"

În al treilea rând, există încă atât de multe pe care nu le știm. Această cercetare deschide o întreagă cale nouă pentru înțelegerea modului în care pisicile comunică și se recunosc în lumea lor chimică invizibilă.

Nu știu tu cum ești, dar data viitoare când pisica mea face acea față ciudată de flehmen la ceva, o să am mult mai mult respect pentru ce se întâmplă. Ea citește un card de identificare chimică lăsat de altă pisică. Și sincer? Mi-ar plăcea să văd ce vede ea.

Sursă: ScienceDaily