Melcișorii cu ușă din Muntenegru

Trebuie neapărat să vă povestesc despre niște melcișori minusculi pe care oamenii de știință i-au descoperit recent în Muntenegru. Sunt mai interesanți decât ar avea dreptul să fie, sincer.

Imaginați-vă: sunteți pe un traseu prin Parcul Național Durmitor, poate vă trageți sufletul după o urcuș mai greu. Ridicați o stâncă de calcar (pentru că asta fac oamenii de știință care vânează melci) și dedesubt găsiți... un melc. Un melc foarte mic. De genul „ar încăpea vreo șase pe unghie".

Dar partea interesantă abia urmează.

O ușă? Serios, chiar o ușă?

Bietul animaluț are o cochilie de vreo 6 milimetri — ca o baterie AAA ca grosime, dacă vreți o comparație. Drăguț, nu? Doar că, surpriză: are ceva neașteptat. O mică discoavelă atașată de coadă care funcționează aproape ca o ușă.

Când melcul se simte în pericol sau vrea să doarmă, se retrage înăuntru și... clic. Ușa se închide ermetic. Deschiderea cochiliei rămâne sigilată până când micul proprietar decide că e sigur să iasă din nou.

Majoritatea melcilor de uscat nu au asta. Majoritatea melcilor stau pur și simplu cu casa deschisă, dacă pot să zic așa. Dar ăștia doi? Au intimitate. Au securitate. Au un apartament minuscul cu broască.

Și încă ceva — ochii lor sunt puși ciudat. În loc să stea pe niște codițe la cap (cum ți-i imaginezi când te gândești la un melc), ochii lor sunt pe părțile laterale ale capului. Parcă natura s-ar fi gândit: „Ce-ar fi dacă am amesteca puțin lucrurile?"

Oameni Obișnuiți, Descoperiri Reale

Și acum vine partea care mă bucură sincer: speciile astea noi au fost găsite de oameni obișnuiți. Nu doar de oameni de știință obișnuiți — cetățeni, turiști, studenți, conservatoriști care s-au înscris la expediții organizate de Taxon Expeditions.

Între 2018 și 2025, echipele au explorat Parcul Național Durmitor și Canionul Komarnica. Au găsit melcii în mai multe locuri, dar iată ce e ciudat — la început nu și-au dat seama că au dat peste specii care nu fuseseră documentate niciodată. Abia după ce s-au întors în laborator și au făcut disecții și analize genetice a devenit clar.

Una dintre participante, Janine Buisman, era muziciană din Olanda și s-a alăturat uneia dintre aceste expediții. A fost atât de încântată încât a devenit ulterior coautoare a lucrării științifice! Nu-i grozav? A trecut de la turist la om de știință publicat într-o singură aventură.

Dreptul de a Da Nume (Practic)

Echipa a numit melcii după locurile unde i-au găsit. Cochlostoma dobrido vine de la Platoul Dobri Do, sus în vârfurile din Durmitor. Cochlostoma komarnica și-a luat numele de la Canionul Komarnica, zona spectaculoasă (și acum neprotejată) la sud de Durmitor.

Numirea s-a făcut prin vot la tabără. Îmi place să-mi imaginez scena — un grup de cercetători murdari și epuizați stând în jurul focului de tabără, dezbătând cum să numească aceste creaturi pe care tocmai le descoperiseră. „Eu votez Dobri Do!" „Nu, ce zici de—" „Nu putem să-i zicem așa, Gheorghe, avem deja un Dobri Do—"

Casa Lor E în Pericol

Aici povestea ia o turnură tristă.

Canionul Komarnica, unde trăiește Cochlostoma komarnica, e vizat pentru construirea unei hidrocentrale și a unui baraj. Dacă se face, inundațiile ar distruge acest canion sălbatic și tot ce trăiește acolo — inclusiv specii care încă nu au fost descoperite.

Jovana Đokic, biologă la Societatea Ecologiștilor din Muntenegru, spune direct: „Asta va distruge canionul sălbatic și toată biodiversitatea din el, incluzând multe specii care poate încă nu sunt cunoscute științei."

Și uite ce mă lovește cel mai mult: vorbim despre o specie pe care abia am descoperit-o. O specie necunoscută științei acum o săptămână. Și deja, înainte să-i dăm măcar un nume românesc, ar putea să-și piardă casa.

Societatea Ecologiștilor din Muntenegru face presiuni pentru ca Canionul Komarnica să fie inclus în Situl UNESCO al Parcului Durmitor și pentru abandonarea planurilor de hidroenergie. Argumentul lor e destul de logic: „Hidroenergia nu este nici verde, nici sustenabilă când distruge un ecosistem unic ca ăsta."

De Ce Contează Asta

Iată ce mă impresionează cel mai mult la povestea asta: încă găsim specii noi în Europa. Nu în adâncurile Amazonului. Nu în peșteri neumblate din Asia. În Europa, unul dintre cele mai bine studiate continente de pe planetă.

Asta ne spune două lucruri. Primul: încă avem atât de multe de învățat despre propria planetă. Al doilea: zonele pe care nu le-am studiat? Merită protejate. Pentru că doar în Canionul Komarnica, probabil sunt zeci de specii pe care nu le-am văzut niciodată, trăindu-și viața mică într-un canion care poate nu va mai exista în câțiva ani.

Acești doi melcișori minusculi cu ușiile lor ingenioase îmi amintesc că uimirea nu trebuie să fie mare ca să fie importantă. Uneori e de 6 milimetri, acoperită de alge, stând pe o stâncă de calcar în Muntenegru.

Să ne asigurăm că acești mici au o casă în care să se întoarcă.