Când creierul tău decide să-ți pună muzică pe care nimeni altcineva nu o aude

Știi ce e fascinant? Creierul uman e capabil de lucruri care ne-ar putea da fiori. De exemplu, există oameni care aud muzică ce pur și simplu nu există. Nu un ecou îndepărtat sau o melodie vagă — ci melodii complete, de calitate radio, care sună absolut real.

Și nu e vorba de acele piese care îți rămân în cap după un concert. Pentru mulți dintre acești oameni, experiența asta e epuizantă, continuă și profund izolantă.

Un studiu care a mers dincolo de suprafață

Cercetătorii au analizat 80 de persoane care experimentează aceste halucinații muzicale. Nu s-au limitat la interviuri — au făcut neuroimagistică, teste auditive și EEG-uri. Rezultatele sunt realmente interesante.

Creierul nu e în criză — doar completează golurile

Cel mai important lucru pe care l-au descoperit: participanții nu experimentau psihoză. Majoritatea erau sănătoși din punct de vedere mental. Creierul lor făcea altceva.

Teoria principală se numește deaferentare — și sincer, e o idee aproape poetică. Când o persoană își pierde auzul — mai ales treptat, de-a lungul anilor — cortexul ei auditiv are brusc mult mai puțin de lucru. Această regiune e construită să proceseze sunete. Așa că, atunci când nu mai primește nimic, devine... să zicem creativă.

Creierul începe să scoată muzică din memoria pe termen lung. Dar uite ce-i ciudat: nu apelează la hiturile de ieri. Conform studiului, cele mai comune halucinații sunt cântări religioase, melodii de sărbători și piese din copilărie. Are sens — sunt melodiile gravate cel mai adânc în căile noastre neuronale, învățate în anii cei mai formativi.

Un fenomen cu tradiție

Fenomenul are mai multe nume: Sindromul Charles Bonnet Auditiv, sau uneori Sindromul Oliver Sacks — după neurologul celebru care a scris extensiv despre el. Versiunea vizuală (când oamenii văd halucinații elaborate deși și-au pierdut vederea) a fost descrisă de Charles Bonnet încă din secolul al XVIII-lea. Omul chiar l-a experimentat el însuși și a scris despre asta — curaj remarcabil, zic eu.

Varianta auditivă funcționează la fel. Ochii sau urechile tale pot slăbi, dar creierul tău e încă pe deplin operațional și flămând de input. Așa că improvizează.

Sună epuizant, pentru că este

Aici mi se strânge inima: peste 65% dintre participanți au descris halucinațiile muzicale ca fiind împovărătoare. Și uite ce face asta și mai greu — doar vreo 20% aveau vreun control asupra lor. Restul erau, practic, pasageri în propria lor experiență auditivă.

Imaginează-ți că încerci să dormi în timp ce „Colind, colind" răsună la maximum în mintea ta. Sau că încerci să te concentrezi la muncă în timp ce creierul tău decide să-ți pună imnuri din biserica bunicii. Mulți participanți au raportat probleme de somn, incapacitate de concentrare și, în timp, epuizare și depresie.

Ceea ce e și mai trist: mulți oameni cu această condiție nu cer ajutor pentru că se tem că vor fi diagnosticați cu psihoză sau demență. Dar punctul esențial e acesta: nu e un simptom psihotic. E o ciudățenie neurologică, similară senzației de membru fantomă după amputare. Creierul tău doar își face treaba puțin prea entuziast.

Ce se poate face?

Tratamentul variază în funcție de cauza de bază — iar studiul subliniază că pot fi multe: pierderea auzului, afecțiuni psihiatrice, leziuni neurologice. Uneori ajută medicamentele antipsihotice. Alteori, simpla înțelegere a de ce se întâmplă asta oferă o ușurare enormă.

Cercetătorii subliniază că obiectivul este să destigmatizeze condiția. Când oamenii înțeleg că creierul lor umple un gol senzorial cu amintiri, totul devine mai puțin înfricoșător. Nu e vorba de „pierderea minții" — e mintea ta care face ceva remarcabil de adaptativ în circumstanțe neașteptate.

Un gând blând

Nu știu despre tine, dar pe mine cercetarea asta m-a făcut să apreciez mai mult creierul meu, care uneori mă enervează, dar funcționează. Când mai rămân cu vreo piesă de la Ariana Grande în cap mai târziu, o să mă plâng mai puțin. Și poate o să am un pic mai multă compasiune pentru oricine trece discret prin ceva ce nu poate explica sau controla.

Creierul nostru e un organ ciudat, minunat și ocazional tulburător. Faptul că poate fabrica muzică din memorie când lumea devine tăcută e în același timp neliniștitor și, într-un fel ciudat, frumos.

Ați experimentat sau cunoașteți pe cineva care a experimentat ceva de genul ăsta? Mi-ar plăcea să aud în comentarii — uneori, a împărtăși aceste experiențe ajută la spargerea izolării.