Conținut în format markdown
Ei bine, e momentul confesiunii: am o relație de drag și ură cu statisticile medicale. Pe de o parte, ele ne ajută să înțelegem mai bine lumea. Pe de altă parte, pot fi extrem de înșelătoare dacă nu punem întrebările potrivite.
Exact asta face această nouă studiu atât de fascinant.
Cercetătorii din Danemarca tocmai au publicat rezultate în JAMA Psychiatry care m-au făcut să reevaluez tot ce credeam că știu despre creșterea diagnosticelor de ADHD și autism. Și cred că ar putea face același lucru și pentru tine.
Marea întrebare pe care nimeni nu o punea
Iată ce se întâmplă de obicei când oamenii discută despre creșterea ratelor de ADHD sau autism: cineva spune „wow, mai mulți copii sunt diagnosticați decât oricând!” și apoi toată lumea dezbate dacă acest lucru este bun (mai bună conștientizare!) sau rău (supradiagnosticare!). Dar acest nou studiu a pus o întrebare cu totul diferită.
În loc să întrebe de ce cresc diagnosticile, cercetătorii au întrebat: S-a schimbat tipul de persoană care primește aceste diagnostice?
Este o schimbare subtilă în mod de gândire, dar deschide o întreagă perspectivă nouă.
Ce a descoperit un studiu de mare anvergură
Echipa a analizat date provenind de la peste 2,1 milioane de copii și adolescenți din Danemarca. Au comparat peste 71.000 de tineri diagnosticați cu ADHD sau autism între 2012 și 2022 cu peste 713.000 care nu au primit niciunul dintre aceste diagnostice.
Iată unde devine interesant.
Tradițional, anumite factori fac ca copiii să fie mai predispuși să fie diagnosticați cu ADHD sau autism. Lucruri precum nașterea prematură, greutatea mică la naștere, proveniența dintr-un mediu socioeconomic mai puțin avantajat sau părinți cu niveluri de educație mai scăzute sau provocări legate de sănătatea mintală.
Și da, tinerii cu aceste diagnostice încă prezentau mai multe dintre aceste caracteristici decât colegii lor. Dar distanța se reducea.
Să îți dau un exemplu concret. La începutul studiului, copiii născuți cu greutate mică la naștere aveau o probabilitate cu 54% mai mare de a primi ulterior un diagnostic de ADHD sau autism. La final? Această cifră a scăzut la doar 17%.
Aceasta este o schimbare masivă în doar 10 ani.
Modele similare au apărut pentru nașterea prematură și diverse măsuri ale dezavantajului socioeconomic. Diferențele nu dispăreau — deveneau mai mici, constant și consecvent.
Ce se întâmplă de fapt?
Cercetătorii nu spun că acei factori de risc nu mai contează. Ei spun ceva mai nuanțat: persoanele care primesc diagnostice astăzi seamănă mai mult cu populația generală decât cele care primeau aceleași diagnostice acum un deceniu.
Gândește-te un moment la ceea ce înseamnă acest lucru.
Unul dintre autorii studiului, Magnus Elias Tarp, a formulat astfel: „Ceea ce am descoperit este că persoanele diagnosticate în ultimii ani seamănă mai mult cu populația generală decât cele care au primit aceleași diagnostice acum un deceniu.”
Acest lucru sugerează că, pe măsură ce diagnosticile au devenit mai frecvente, „pool-ul” de persoane identificate s-a lărgit. Copii care ar fi putut fi identificați acum zece ani — poate pentru că simptomele lor erau mai blande, sau pentru că proveneau din medii în care problemele neurodezvoltamentale nu erau bine înțelese — primesc acum sprijinul de care au nevoie.
De ce contează acest lucru (și de ce nu este vorba despre „supradiagnosticare”)
Știu că unii dintre voi probabil vă gândesc: „Deci înseamnă asta că copiii sunt supradiagnosticați? Că aceste condiții nu sunt la fel de «reale» ca înainte?”
Nu este del