Gena care nu știa să stea locului

Știți ce nu îmi mai dă pace?

Corpul nostru e ca un bloc de apartamente pentru trilioane de gene. Majoritatea sunt chiriași cuminți. Și-au găsit locul în genom acum milioane de ani și stau acolo. Își fac treaba, se copiază când celulele se divid, și gata.

Dar există și rebele.

Cunoașteți BC200.

Ce sunt genele saltărețe?

Să începem cu noțiunile de bază. Oamenii de știință le spun transposoni sau „gene saltărețe". Gândiți-vă așa: în loc să vă copiați doar când familia crește, puteți să vă duplicați random și să vă băgați în secțiuni complet noi ale manualului genetic. Oricând, oriunde.

Asta fac ele. Se multiplică și se lipeșc în alte locuri din genom. De cele mai multe ori, nu se întâmplă nimic grav. Dar uneori aterizează fix în mijlocul altei gene și o încurcă. Oamenii de știință au legat această perturbare de diverse boli de-a lungul timpului.

Partea interesantă: de-a lungul milioanelor de ani, unele dintre aceste gene s-au „îmblânzit". S-au stabilit, și-au pierdut capacitatea de a sări și au început să ajute la treburi importante în celulă. E ca și cum un râs sălbatic ar fi devenit pisică de casă. Odată ce devin utile și stabile, nu mai fac probleme.

Și exact asta face BC200 atât de ciudată.

Gena care n-a vrut să crească

BC200 a fost descoperită în anii '80, în neuronii umani. Oamenii de știință au stabilit că e o genă non-codificatoare ARN — practic o moleculă care ajută la reglarea modului în care alte gene produc proteine. Clar face ceva important în creierul tău.

Dar acum vine partea fascinantă: BC200 nu și-a abandonat niciodată abilitatea de a sări.

Conform unor cercetări publicate în Science, această genă este încă mobilă. Se poate copia și lipi în locuri noi din genom. Și totuși, deși e o genă funcțională și importantă în neuronii noștri, și-a păstrat energia aceea de adolescent rebel pe care verișoarele ei îmblânzite au pierdut-o cu milioane de ani în urmă.

Echipa de cercetători — de la Cornell, Universitatea Normală din Beijing și UT Arlington — a rezumat-o așa: BC200 „estompează granița dintre genă și transpozom, combinând funcția stabilă cu mobilizarea persistentă."

Traducere pentru noi toți: „nu ar trebui să existe, dar uite că există."

Se îngroașă gluma

Și acum devine și mai ciudat.

Echipa căuta prin bazele de date genetice când a găsit BC200 trăind liniștit în genomul virusului moluscum contagiosum (MCV). E un poxvirus care cauzează acele bubițe mici pe piele — știți, chestiile enervante dar inofensive pe care copiii le mai fac.

Deci, la un moment dat în istorie, BC200 a sărit din celula umană direct într-un virus. Pur și simplu. Oamenii de știință nu știu exact când sau cum, dar suspectează că s-a întâmplat în celulele pielii, pentru că acolo trăiește virusul MCV.

Nu știu voi cum sunteți, dar ideea că o genă din creierul uman face autostopul într-un virus de piele mi se pare absolut fascinantă. Evoluția e ciudată, oameni buni.

De ce ar trebui să vă intereseze?

Bun, deci avem o genă care e utilă ȘI încă sare prin genom ca într-un pinball. De ce contează?

Pentru început, BC200 apare în unele tumori, inclusiv cancer mamar. Și se găsește în niveluri mai ridicate în creierul persoanelor cu Alzheimer. Oamenii de știință nu spun că BC200 cauzează neapărat aceste probleme — corelația nu înseamnă cauzalitate, ne amintesc ei mereu. Dar mobilitatea continuă înseamnă că ar putea sări în locuri unde produce stricăciuni.

Echipa de cercetare încearcă acum să afle dacă BC200 se duce în genomul celulelor canceroase și cauzează mutații acolo. Dacă da, înțelegerea acestui comportament ar putea duce la abordări terapeutice complet noi.

Marele mister

Iată ce mă fascinează cel mai din toată povestea asta: de ce nu s-a „îmblânzit" BC200 ca toate celelalte gene utile?

Cercetătorii sugerează că poate BC200 e atât de importantă pentru neuroni încât evoluția nu și-a putut permite să-i reducă mobilitatea. E ca și cum gena ar fi prea valoroasă ca să riscăm s-o modificăm, chiar dacă uneori face probleme.

Sau poate se întâmplă altceva ce pur și simplu nu înțelegem încă.

Ceea ce iubesc la știință e că fiecare răspuns dezvăluie alte zece întrebări noi. Credeam că înțelegem cum funcționează genele saltărețe — fie fac ravagii, fie se calmează și devin utile. BC200 a zis „păi eu fac și una, și alta."

Genomul uman încă ne rezervă surprize. Și sincer? Abia aștept să vedem ce descoperim în continuare.

Sursă: Popular Mechanics — https://www.popularmechanics.com/science/health/a74093275/a-gene-from-the-human-brain-leapt-into-a-virusand-scientists-have-no-idea-what-its-doing-there