Misterul care i-a nedumerit pe geologi timp de 20 de ani — și cum a fost în sfârșit rezolvat

Să fiu sincer cu tine — când am dat peste povestea asta, nu puteam să cred că oamenii de știință au avut nevoie de douăzeci de ani ca să-și dea seama ce a creat un crater în Marea Nordului. Adică, vorbim despre o gaură în pământ, doar că sub fundul mării. Nu ar trebui să fie simplu?

Se pare că nu. Și răspunsul la care au ajuns? Sincer, mi-a tăiat respirația.

Un mister care nu se lăsa rezolvat

Imaginează-ți scena: e 2002, iar niște geologi își fac treaba, cartografiază fundul oceanului, când dau peste ceva ciudat. La vreo 130 de kilometri de coasta Yorkshire-ului, ascuns la vreo 700 de metri sub apă, se află un crater de vreo trei kilometri diametru. Nicio problemă, nu? Cratere sunt peste tot pe Pământ.

Dar iată care-i problema — ăsta nu avea sens. Forma lui, modul în care roca din jur era fracturată, chiar și cum arăta structura pe scanări... totul striga impact de asteroid. Dar nu toată lumea era convinsă.

Unii oameni de știință susțineau că e doar vorba de depozite de sare care s-au deplasat pe sub suprafață. Alții ziceau că activitatea vulcanică a făcut fundul mării să se prăbușească. Dezbaterea a devenit atât de aprinsă că în 2009, geologii au chiar votat pe tema asta. Și uite aici vine partea stânjenitoare — majoritatea au votat împotriva explicației cu asteroidul.

Ți-l imaginezi pe bietul cercetător care spunea „Nu, chiar e vorba de roci cosmice", în timp ce toți ceilalți îi ziceau „Păi, nu prea".

Dovada care a închis odată pentru totdeauna discuția

Ei bine, acum sărind în timp până în prezent, acel cercetător a fost complet justificat.

O echipă condusă de Dr. Uisdean Nicholson de la Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh a publicat recent concluzii care pun punctul final acestei dezbateri. Și au reușit asta găsind ceva care funcționează practic ca o armă smoking gun pentru impacturile de asteroizi: minerale șocate.

Acum o să intru puțin în detalii tehnice, dar rămâi cu mine — e de fapt fascinant. Când un asteroid se lovește de Pământ cu mii de kilometri pe oră, presiunile implicate sunt atât de extreme încât schimbă efectiv structura moleculară a anumitor cristale din rocă. Vorbim despre cristale de cuarț și feldspat care se reorganizează în moduri care doar în aceste condiții extreme de impact pot apărea.

Dr. Nicholson a numit găsirea acestor minerale „un efort adevărat de a căuta acul în carul cu fân". Au trebuit să examineze mostre dintr-o sondă de explorare petrolieră din apropiere, analizând fragmente microscopice sub microscoape, în speranța că vor da peste aceste tipare distinctive.

Și uite că l-au găsit. Dovada clară că ceva din spațiu a lovit puternic această zonă acum aproximativ 45 de milioane de ani.

Ce anume a lovit acolo?

Pe baza tuturor datelor noi — inclusiv imagistică seismică extrem de detaliată (gândește-te la asta ca la o ecografie pentru Pământ) și simulări pe calculator — echipa a reconstituit ce s-a întâmplat.

Vinovatul a fost un asteroid sau cometă de vreo 160 de metri lățime. Asta înseamnă cam lungimea a unu și jumătate de terenuri de fotbal, sau dacă preferi, cam cât înălțimea primului etaj al Turnului Eiffel. A venit năvălind dinspre vest, la un unghi destul de mic.

Și acum vine partea cu adevărat nebună.

În câteva minute de la impact, a creat o perdea de rocă și apă de mare de peste 300 de metri înălțime — mai înaltă decât Monumentul Prezidenților de la Muntele Rushmore. Tot materialul acela s-a prăbușit înapoi și a generat un tsunami de peste 100 de metri înălțime.

Să repet asta. Un tsunami de o sută de metri.

Ca să pui asta în perspectivă, e mai înalt decât multe zgârie-nori. Dacă ceva de genul ăsta ar lovi astăzi, nu vorbim doar despre daune pe coastă — vorbim despre orașe întregi șterse de pe hartă. Veștile bune? S-a întâmplat acum vreo 12 milioane de ani înainte să apară primii oameni, așa că strămoșii noștri n-au avut de-a face cu dezastrul ăsta.

De ce contează chestia asta?

Poate te întrebi — okay, poveste interesantă, dar cine chiar îi pasă ce s-a întâmplat acum milioane de ani într-un loc pe care majoritatea dintre noi nu-l vom vedea niciodată?

Ei bine, uite care-i treaba: Pământul este lovit de roci cosmice mult mai des decât își imaginează majoritatea oamenilor. Cele mai multe sunt mici și ard în atmosferă (asta sunt „stelele căzătoare"). Dar din când în când, apare ceva suficient de mare încât să provoace pagube serioase.

Studiind cratere ca Silverpit, oamenii de știință pot înțelege mai bine cât de des se întâmplă aceste evenimente, ce se întâmplă când lovesc și — sperăm — cum ne-am putea proteja în viitor. NASA deja urmărește obiecte care ar putea amenința Pământul, dar fiecare crater de impact pe care îl studiem adaugă la înțelegerea noastră despre ce-avem de-a face.

Și, să fim realiști — asta e pur și simplu o poveste uimitoare. Un vizitator cosmic antic, un crater ascuns, decenii de dezbateri științifice și, în final, dovada că da, asteroizii chiar lovesc Pământul și lasă în urmă cicatrici geologice care persistă milioane de ani.

E genul de lucru care te face să te uiți la cerul nopții puțin altfel, nu-i așa?

Sursă: ScienceDaily