Stai puțin — Există un oraș secret sub gheață?

Gândește-te la scenă: e 2024, iar NASA zboară deasupra calotei glaciare din Groenlanda. Folosesc un radar performant ca să studieze gheața și să vadă ce se ascunde dedesubt. Și dintr-o dată, unul dintre oamenii de știință — Chad Greene — vede ceva ciudat în datele primite. Ce a găsit?

O bază militară îngropată.

Nu orice construcție oarecare. Vorbim de Camp Century, poreclit „orașul de sub gheață". Era imens — 21 de tuneluri subterane care se întindeau pe aproape 3.000 de metri, cu clădiri din lemn, acoperișuri de oțel și un reactor nuclear adevărat. Totul înghețat la vreo 30 de metri sub suprafață.

Prima reacție a lui Greene? „Căutam fundul gheții și dintr-o dată apare Camp Century." Colegul lui, Alex Gardner de la Jet Propulsion Laboratory, spune că la început nu aveau habar ce se uită. Îți poți imagina? Ești cercetător în domeniul gheții și descoperi din greșeală o bază militară secretă. Trebuie să fie unul dintre cele mai ciudate momente din știința modernă.

Dar iată ce devine și mai interesant...

Poate te gândești: „Păi, ok, un oraș fantomă sub gheață, ciudat, dar trecem mai departe." Stai nițel — povestea din spatele motivului pentru care au construit locul ăsta e complet nebună.

Camp Century a fost prezentat oficial ca o stație de cercetare științifică. Și da, oamenii de acolo chiar au făcut descoperiri importante. Au fost pionieri în studiul carotelor de gheață și au găsit dovezi că Groenlanda era odinioară acoperită de păduri cu faună diversă. Destul de cool, nu?

Doar că asta era doar o fațadă.

Misiunea adevărată se numea Project Iceworm și suna ca un vis urât din Războiul Rece. Ideea? Ascunde rachete balistice nucleare sub calota de gheață din Groenlanda, gata de lansare în cazul unui atac sovietic. Plănuiau să construiască încă 135.000 de kilometri pătrați de tuneluri — spațiu suficient pentru 600 de rachete. Asta însemna 60 de centre de lansare și vreo 11.000 de soldați trăind permanent sub pământ.

Nu știu cum e cu tine, dar ideea a 11.000 de oameni trăind în tuneluri sub un ghețar, complet izolați, sună a roman distopic, nu a strategie militară.

Detaliul care mă urmărește: Danemarca nici măcar nu știa. Chiar dacă SUA aveau permisiunea să construiască baze în Groenlanda printr-un acord de apărare din 1951, întreaga amploare a Project Iceworm a fost ținută secretă față de guvernul danez. Povestea cu „cercetarea științifică" era doar o scuză convenabilă.

Construcția unui oraș sub un ghețar sună ca un coșmar logistic

Îți poți imagina provocările? Temperaturile coborau până la minus 57 de grade Celsius. Vânturile ajungeau la 200 de kilometri pe oră. Au trebuit să transporte 5.400 de tone de material folosind sănii grele care mergeau, în cel mai bun caz, cu trei kilometri pe oră. Transportul proviziilor de la baza Thule până la șantier dura 70 de ore cu sania. Șaptezeci. De ore.

Au săpat tranșee uriașe în gheață — cea principală se numea „Main Street" și avea 300 de metri lungime. Apoi au construit structuri din lemn înăuntru, cu acoperișuri de oțel deasupra. Bijuteria coroanei era unul dintre primele reactoare nucleare de putere medie, care abia funcționa în condițiile alea de îngheț.

În 1967, totul a fost abandonat. Gheața instabilă făcea întreaga operațiune impractică. Au dezafectat ce-au putut, au scos reactorul și au plecat.

Dar iată partea care nu mă lasă să dorm noaptea...

Problema radioactivă pe care nimeni n-a vrut s-o discute

Ții minte reactorul nuclear? Cel pe care l-au instalat cu atâta efort sub 30 de metri de gheață? L-au scos când baza s-a închis în 1967.

Dar gunoiul radioactiv? A rămas acolo.

În perioada funcționării, reactorul a produs peste 178.000 de litri de deșeuri nucleare. Totul încă stă acolo, înghețat sub calota glaciară din Groenlanda.

Zeci de ani, asta n-a fost o problemă mare. Gheața era stabilă, deșeurile erau blocate în siguranță în stază înghețată. Dar iată ce-i cu calotele glaciare: se topesc.

Conform proiecțiilor climatice, Camp Century și conținutul lui radioactiv ar putea începe să fie expuse începând cu 2090. Gheața care a protejat acest secret toxic devine treptat propriul lui dușman.

Oameni de știință precum William Colgan au observat că „s-au gândit că nu va fi niciodată expusă." Planificatorii din Războiul Rece au presupus că gheața va fi permanentă. S-au înșelat.

Ce înseamnă toate astea?

Găsesc povestea asta fascinantă pentru că e ca o fereastră către felul în care gândeam în Războiul Rece — o perioadă de paranoia pură, când eram dispuși să construim orașe întregi sub ghețari doar pentru a avea încă o opțiune nucleară. Ambiția, secretomania, tupeul total.

Dar e și o poveste de avertizare despre mizeria pe care o lăsăm în urmă. Am construit chestia asta, am folosit-o, am abandonat-o și am plecat. Cinzeci și șapte de ani mai târziu, rămânem cu deșeuri radioactive îngropate sub gheață care se topește — o problemă pe care generațiile viitoare vor trebui să-și dea silința s-o rezolve.

Data viitoare când te uiți la o hartă a Groenlandei, amintește-ți: acolo jos e un întreg oraș fantomă, cu deșeuri nucleare cu tot, care iese încet la suprafață pe măsură ce lumea se încălzește. Natura are un talent de a dezgropa secretele noastre, până la urmă.

Uneori cele mai interesante povești nu se găsesc în viitorul pe care-l construim — sunt îngropate în trecutul pe care am uitat să-l curățăm.