Două păsări care arată identic — dar sunt specii complet diferite

Trebuie să recunosc ceva. Când am dat prima dată peste această știre, am citit-o de două ori. Două grupuri de păsări care arată exact la fel au fost declarate brusc specii separate? Cum e posibil așa ceva?

Hai să îți explic.

Povestea unei confuzii

Mult timp, oamenii de știință au crezut că există o singură pasăre — Pitulicea lui Ijima — care trăia pe niște insulițe aproape de Japonia. E mică, are culori verzui, e o pasăre migratoare, nu prea arată cu nimic special. Dar iată detaliul interesant: unele exemplare trăiau pe Insulele Izu, chiar la sud de Tokyo, în timp ce altele trăiau la aproximativ 1.000 de kilometri depărtare, pe Insulele Tokara.

La prima vedere, arătau identic. Același stil, aceleași culori, totul la fel. Doar că, acum vreo zece ani, cercetătorii au început să facă analize genetice și ceva ciudat a ieșit la iveală. ADN-ul era diferit. Nu puțin diferit — ci semnificativ diferit.

De-a lungul anilor, oamenii de știință au aprofundat subiectul. Au analizat genome întregi. Au studiat specimene din muzee. Au ascultat ciripitul păsărilor. Și totul indica spre aceeași concluzie: nu aveau de-a face cu populații ale aceleiași specii care s-au diversificat. Aveau de-a face cu două specii distincte care fuseseră confundate.

Bun venit în lume, Pitulicea Tokara

Așa că acum avem oficial Pitulicea Tokara (Phylloscopus tokaraensis) în familia păsărilor. Ultima oară când Japonia a primit o specie nouă de pasăre a fost în 1982 — adică un gol de peste 40 de ani! Cercetătorii care au făcut descoperirea vin de la Universitatea Uppsala, Universitatea din Gothenburg și instituții japoneze. Concluzia lor: aceste păsări minuscule de pe insule sunt într-adevăr diferite.

Dar iată ce m-a surprins cel mai mult: fără analiza ADN, poate că nu am fi aflat niciodată. Păsările nu arată diferit. Nu se comportă dramatic diferit. Singurul indiciu clar a venit din ciripitul lor — există diferențe subtile — dar și acelea nu erau evidente de la început.

Per Alström de la Universitatea Uppsala a punctat bine: „Acest lucru arată cât de important este să folosim metode genetice pentru a descoperi biodiversitatea ascunsă, într-o perioadă de criză globală a biodiversității."

Și sincer? Această frază m-a impresionat.

De ce ar trebui să ne pese?

Poate te întrebi: „Păi ce dacă sunt două specii de păsări asemănătoare în loc de una? Contează chiar atât de mult?"

Iată de ce contează: conservarea.

Ambele specii trăiesc în habitate insulare mici. Insulele Tokara sunt minuscule — puțin peste 100 de kilometri pătrați răsfirați pe doisprezece insule. Sunt mai mici decât ți-ai imagina — gândește-te că sunt mai mici decât Fårö, o insulă de lângă coasta Gotland.

Când o specie trăiește într-un spațiu atât de mic și limitat, deja e vulnerabilă. Adaugă faptul că cercetătorii au descoperit că ambele specii au o diversitate genetică foarte scăzută, și ai populații care ar putea fi mai sensibile la schimbările de mediu, boli sau pierderea habitatului.

În prezent, Pitulicea lui Ijima e clasificată ca Vulnerabilă și e protejată în Japonia ca Monument Natural. Dar acum că știm că sunt de fapt două specii — și Pitulicea Tokara pare la fel de rară — cercetătorii recomandă ca ambele să primească statut de Vulnerabilă.

Imaginea de ansamblu

Această descoperire mă face să mă gândesc la toate celelalte specii care poate se ascund în plină vedere. Câte alte specii „unice" sunt de fapt două (sau mai multe) specii care au evoluat separat, dar au ajuns să arate similar?

Cercetătorii subliniază că metodele genetice sunt esențiale pentru a înțelege biodiversitatea adevărată — mai ales acum, când ne confruntăm cu o pierdere atât de masivă de specii la nivel mondial. Cu cât avem o imagine mai completă despre ce specii există, cu atât putem să le protejăm mai bine.

Aceste păsări minuscule de pe insule poate nu sunt spectaculoase. Poate nu vor fi niciodată chipurile campaniilor de conservare. Dar contează. Contează pentru că fiecare specie are un rol de jucat, și fiecare specie care dispare e o pierdere irecuperabilă.

Deci data viitoare când auzi despre ceva mic și aparent nesemnificativ care face valuri în știință, ține minte această poveste. Cele mai uimitoare descoperiri nu sunt întotdeauna cele spectaculoase — sunt cele care se ascund în date, așteptând ca cineva să se uite un pic mai atent.

Sursă: ScienceDaily