Ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi construit un portavion din gheață?

Hai să-ți pun o întrebare ciudată: care e cel mai nepractic lucru pe care l-ai putea construi în timpul unui război mondial?

Un catapult gigantic? O cărămidă din cauciuc? Sau poate un portavion... din gheață?

Știu, sună complet absurd. Dar rămâi cu mine, pentru că povestea asta e una dintre bijuterii uitate din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial.

Problema care a declanșat totul

Imaginează-ți scena: e Al Doilea Război Mondial, iar submarinele germane U-boat devastează Atlanticul. Aceste submarine scufundă nave comerciale una după alta, iar Aliații abia reușesc să-și protejeze rutele de aprovizionare.

Aici e buba: avioanele erau de fapt destul de eficiente împotriva submarinelor. Puteau să le detecteze, să le atace și să le forțeze să se scufunde. Dar exista o problemă uriașă: Golul Aerian Atlantic. Indiferent de unde decolau, avioanele de pe uscat pur și simplu nu puteau ajunge în anumite zone ale oceanului pentru a vâna aceste submarine.

Marina avea nevoie de o pistă de aterizare mobilă. Ceva care să navigheze direct în zona periculoasă și să le ofere avioanelor un loc unde să alimenteze, să se reîncarce și să decoleze din nou. Aveau nevoie de un portavion.

Dar construirea unui portavion masiv în timp de război durează ani și consumă resurse enorme. Era nevoie de ceva mai rapid și mai ieftin.

Aici intervine Geoffrey Pyke.

Omul care s-a gândit „Dar dacă folosim rumeguș congelat?"

Pyke era, din toate punctele de vedere, un inventator excentric care lucra la QHeadquarters-ul pentru Operațiuni Combinate din cadrul Biroului de Război Britanic. Și undeva în mintea lui strălucită și neconvențională, a avut o idee nebunească: ce-ar fi dacă ai construi un portavion din gheață?

Îmi imaginez perfect scenele acelea în care stătea și schița într-un caiet, gândindu-se la ghețari și la cum ar fi să încerce ceva complet diferit.

Dar iată problema: gheața obișnuită are dezavantaje evidente. Se fisurează, se îndoaie, și dacă ai văzut vreodată un aisberg răsturnându-se, știi că nu sunt tocmai platforme stabile. Pyke avea nevoie de ceva mai rezistent.

Din fericire pentru el (și din păcate pentru toată lumea), un om de știință numit Max Perutz deja experimenta un material făcut din apă și rumeguș. Era plutitor, putea fi modelat în forme diverse și era surprinzător de solid.

Pyke a luat ideea și a dezvoltat-o. A tot ajustat proporțiile, a amestecat pastă de lemn și, în final, a creat ceva remarcabil: un material la fel de rezistent ca betonul când era înghețat. Putea să reziste la gloanțe, nu se crăpa ușor și, cel mai important, putea fi modelat în orice formă aveai nevoie.

L-au numit Pykrete.

Demonstrația cu pistolul care a schimbat totul

Acum, Pyke trebuia să convingă oamenii mari. Și când zic mari, mă refer la Winston Churchill, Franklin Roosevelt și la cei mai importanți generali.

Cum convingi un grup de lideri mondiali că ideea de a construi un portavion din rumeguș congelat e una bună?

Dacă ești Geoffrey Pyke, faci cea mai dramatică mișcare imaginabilă: scoți un pistol și începi să tragi în lucruri.

Mai întâi, a tras într-un bloc de gheață obișnuită. S-a spart spectaculos, fix cum te-ai aștepta.

Apoi a tras într-un bloc de Pykrete.

Glonțul a ricoșat direct.

De fapt, conform poveștii, glonțul a ricoșat atât de violent încât a atins marginea pantalilor unui amiral înainte să se înfigă în perete.

Știți, genul de demonstrație la serviciu pe care nu o recomanzi.

Dar iată esențialul: a funcționat. Demonstrația a fost atât de convingătoare încât șefii au aprobat proiectul pe loc. I-au dat un nume de cod luat direct din Biblie: Proiectul Habakkuk.

Ce-ar fi fost cea mai absurdită navă vreodată construită

Lasă-mă să-ți descriu ce voiau să construiască ăștia, pentru că e absolut uluitor.

punte s-ar fi întins pe 2.000 de picioare — mai lung decât majoritatea portavioanelor construite vreodată, inclusiv cele moderne. Ar fi avut 250 de picioare lățime și o grosime a gheții de cel puțin 40 de picioare. Patruzeci de tunuri. Hangare duble. Loc pentru până la 150 de bombardiere sau avioane de luptă.

Asta urma să fie o fortăreață plutitoare. Ar fi fost practic indestructibilă — torpilele fie ar fi ricoșat, fie ar fi făcut găuri care puteau fi astupate prin înghețare. Valurile sălbatice ale Atlanticului? Nicio problemă. Masa imensă a chestiei ar fi făcut-o incredibil de stabilă.

Designul prevedea un sistem elaborat de răcire pentru a menține totul la exact 3°F (-16°C). Țevi de oțel ar fi străbătut întreaga structură, pompând saramură prin masa înghețată pentru a-i menține integritatea.

Nu știu cum e cu tine, dar mie mi se pare că sună a roman de Jules Verne.

Realitatea care a lovit (pentru că era inevitabil)

Aici lucrurile devin interesante — adică, prin „interesante" mă refer la „comic de nepractic".

Când au început să construiască un prototip în Canada în toamna lui 1943, adevărul a devenit rapid evident: asta nu avea să funcționeze în termenul pe care îl doreau.

Prima problemă: termenul. Estimările arătau că portavionul complet nu ar fi fost gata decât cel mai devreme în 1944, ceea ce însemna că până atunci, situația strategică s-ar fi putut schimba complet.

A doua problemă: resursele. Construirea chestiei ar fi需要的 8.000 de muncitori, 300.000 de tone de pastă de lemn (ceea ce ar fi paralizat producția de hârtie canadiană pentru ani), 10.000 de tone de oțel și un sistem de răcire masiv care ar fi costat o avere.

Și uite și ironia care mă face pe mine să chiconesc: îți amintești cum unul dintre punctele de vânzare era că nu va avea nevoie de oțel? Ei bine, s-a dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.dovedit complet greșit.doivedit complet greșit.doivedit complet greșit.doivedit complet greșit.doivedit complet greșit.doivedit complet greșit.doivedit complet greșit. A treia problemă: războiul s-a schimbat. Portugalia a permis în cele din urmă forțelor Aliate să folosească aerodromurile din Azore, ceea ce a ajutat la reducerea Golului Aerian Atlantic. În plus, Aliații au început să construiască mai multe portavioane de escortă pentru a-și proteja convoaiele comerciale.

brusc, nevoia urgentă de un portavion gigantic din rumeguș înghețat pur și simplu... nu mai era atât de urgentă.

Sfârșitul visului de gheață

Lord Louis Mountbatten, cel care inițial susținuse proiectul, și-a retras sprijinul. Proiectul Habakkuk a fost oficial abandonat.

Dar iată ce-mi place cel mai mult la povestea asta: prototipul încă există.

Adânc în Lacul Patricia, Alberta, cadrul de lemn și scheletul de oțel al structurii originale de testare încă zac la fund. Scafandrii pot merge efectiv să-l vadă. A stat înghețat acolo pentru peste 80 de ani, un monument bizzar la una dintre cele mai îndrăznețe propuneri de inginerie din istoria militară.

Ce ne spune, de fapt, povestea asta?

M-am gândit mult la Proiectul Habakkuk și, sincer, cred că e ceva frumos în el — chiar dacă a fost complet nepractic.

A fost un război în care circumstanțele disperate i-au făcut pe oameni să ia în considerare cele mai creative și neconvenționale soluții imaginabile. Pyke și Perutz nu erau nebuni; răspundeau unei situații imposibile cu idei imposibile. Majoritatea acelor idei au eșuat, dar asta e cam punctul. Progresul vine adesea din încercarea unor lucruri care par absurde, și majoritatea încercărilor nu reușesc.

Există și ceva charmant în faptul că o demonstrație cu pistol și glonț ricoșat a fost, aparent, suficientă pentru a convinge liderii mondiali să aprobe un portavion din pastă de lemn înghețată. Ce vremuri.

Proiectul Habakkuk nu va naviga niciodată pe mări, dar cred că merită un loc în gala de onoare pentru gândire creativă în timp de război. Doar să nu spui nimănui că am luat în serios măcar o secundă ideea de a construi un portavion gigantic din gheață.