Bine, trebuie să te așezi pentru asta.
Cercetătorii tocmai au publicat un studiu care m-a făcut cu adevărat nervos — și spun asta ca cineva care a citit multă cercetare despre cutremure. Ei susțin că tensiunea acumulată în faliile de sub sudul Californiei a atins cel mai ridicat nivel din ultimii o mie de ani. Un mileniu. Lasă asta să se așeze pentru un moment.
Care este miza?
Iată ce nu ne dăm seama despre cutremuri: ele nu sunt aleatorii. Ele sunt rezultatul plăcilor tectonice ale Pământului care se freacă una de cealaltă, se blochează și acumulează treptat — foarte încet — tot mai multă presiune. Când acea presiune se eliberează în final? Boom. Cutremur.
Sudul Californiei se află exact deasupra a două dintre cele mai active sisteme de falii din America: Falia San Andreas (probabil cea mai faimoasă linie de falii din lume, datorită Hollywood-ului) și vecina acesteia, Falia San Jacinto. Împreună, aceste două sisteme absorb cea mai mare parte a mișcărilor tectonice din regiune.
Iată ce mă îngrijorează: ultimul cutremur major din această zonă a fost cutremul Fort Tejon din 1857. Asta înseamnă aproape 170 de ani în urmă. În timp ce noi ne-am văzut de viața noastră, aceste linii de falii au acumulat liniștit — și vreau să spun liniștit — mai multă tensiune decât orice alt moment din istoria cunoscută, încă dinainte de anul 1000.
Descoperirea „Porții Cutremurului”
Aceasta este partea care m-a impresionat cu adevărat. Cercetători de la Universitatea din Berna și din mai multe instituții americane au dezvoltat un model computerizat care simulează 1.000 de ani de istorie seismică de-a lungul acestor sisteme de falii. Au introdus în model totul, de la datarea cu radiocarbon a sedimentelor antice până la tipare ciudate din inelele copacilor și relatări istorice vechi despre rupturi cutremurătoare.
Ce au descoperit a fost fascinant și înfricoșător în egală măsură.
Într-un loc numit Cajon Pass — unde faliile San Andreas și San Jacinto se apropie una de cealaltă — au descoperit ceea ce ei numesc o „poartă a cutremurului”. Și nu, nu este doar un nume cool inventat de ei. Acesta descrie de fapt cum funcționează această joncțiune.
Gândește-te la ea ca la o poartă într-un gard. În funcție de câtă presiune există pe fiecare parte, acea poartă ar putea opri ceva — sau ar putea fi aruncată larg deschisă.
În timpul cutremului Fort Tejon din 1857, ruptura a ajuns la Cajon Pass și s-a oprit. Cutremul a rămas limitat doar la Falia San Andreas. Dar în 1812? Un cutremur diferit, cunoscut sub numele de evenimentul Wrightwood, a străpuns direct joncțiunea și a traversat ambele sisteme de falii într-o ruptură continuă.
Diferența? Starea de tensiune din rocile înconjurătoare.
De ce este noul studiu atât de îngrijorător
Aici devine cu adevărat interesant — și prin „interesant” înțeleg „ușor panicant”.
Cercetătorii au constatat că nu doar cantitatea de tensiune pe aceste falii este importantă. Ci relația dintre tensiunea pe ambele falii în același timp. Dacă ambele sisteme de falii sunt puternic tensionate simultan, condițiile devin mult mai favorabile pentru ca o ruptură să străpună Cajon Pass și să continue.
Și conform modelului lor? Exact acolo ne aflăm acum.
O secțiune a Faliei San Jacinto lângă Bernardino se află la 3,6 MPa de tensiune — mai mare decât orice valoare înregistrată în întreaga simul