Descoperire surprinzătoare pe suprafața Soarelui. Vârtejuri microscopice care ar putea schimba înțelegerea noastră despre steaua noastră

Trebuie să recunosc că am rămas blocat când am citit despre asta. Oamenii de știință au găsit ceva ce nimeni nu a mai văzut până acum, chiar pe suprafața Soarelui. Vârtejuri minuscule, care se învârt în permanență, ascunse la vedere. Și partea ciudată? Probabil că au existat dintotdeauna. Pur și simplu nu aveam instrumentele potrivite să le vedem.

Cel mai mare telescop solar din lume

Pe un vârf de munte din Hawaii stă un monstru al științei. Telescopul Solar Daniel K. Inouye are dimensiunea unei clădiri mici și poate surprinde detalii pe care alte telescoape nu le-ar putea visa vreodată. Dar pentru această descoperire nu a fost suficient telescopul singur. A fost nevoie de combinația dintre el și simulări pe calculator extrem de avansate.

Ca să înțelegi la ce scară lucrăm: vârtejurile descoperite au aproximativ 20 de kilometri în diametru. Pe Soare, asta e aproape imposibil de mic. Cercetătorii au dat o comparație interesantă: ar fi ca și cum ai încerca să vezi o monedă de un leu de la 180 de kilometri distanță. Sincer, eu nu pot să văd casa vecinului de la etaj.

Suprafața Soarelui seamănă cu o oală de apă clocotită

Aici lucrurile devin cu adevărat fascinante. Suprafața vizibilă a Soarelui nu e deloc netedă. E acoperită cu granule — structuri uriașe, dacă le raportăm la scară umană, care măsoară între 500 și 2.000 de kilometri. Gândește-te că privești Soarele și vezi ce par mii de bule care se formează constant, se sparg și se reformează. Asta e granularea.

Motivul pentru care există aceste granule ține de convecție. Plasma fierbinte urcă din străfundurile Soarelui, se răcește la suprafață și apoi coboară din nou. E literal ca și cum ai privi o oală cu apă clocotită, doar că „apa" e plasmă la milioane de grade, iar „ocala" e steaua noastră întreagă.

Acum, grație noilor observații, putem vedea ce se întâmplă la marginile acestor granule. Oamenii de știință au descoperit niște structuri subțiri, de tip „franjuri", care dezvoltă mișcări de rotație. Mi se pare că seamănă cel mai bine cu valurile mării care încep să se spargă. E aproape hipnotizant să le privești.

De ce contează aceste mici vârtejuri

Acum intervine partea cu adevărat interesantă. Cercetătorii cred că aceste micro-vârtejuri sunt exemple ale unui fenomen numit instabilități Kelvin-Helmholtz. Probabil ai întâlnit asta fără să știi — se întâmplă când două fluide care se mișcă cu viteze diferite creează unde sau vârtejuri la granița lor.

Gândește-te la vântul care suflă peste apă. Diferența de viteză dintre aer și apă generează acele mici valuri și învârtituri. Același lucru se întâmplă pe Soare, doar că în loc de aer și apă avem plasmă care se mișcă cu viteze diferite la marginile granulelor.

Dar partea cu adevărat interesantă: aceste instabilități ar putea fi o piesă cheie în înțelegerea modului în care Soarele acumulează energie magnetică. Câmpul magnetic solar e responsabil pentru erupțiile solare, ejecțiile de masă coronală și pentru acele aurore spectaculoase pe care le vedem pe Pământ. Doar că încă nu înțelegem pe deplin cum se acumulează energia aceea magnetică de la bun început.

Ar putea fi vârtejurile piesa lipsă din puzzle?

Liniile câmpului magnetic solar se răsucesc și se încolăcesc, parcă cineva ar învârti încet un resort. Toată acea răsucire stochează energie. În cele din urmă, ceva cedează și energia se eliberează printr-un proces numit reconexiune magnetică — practic, liniile câmpului se rup și se reorganizează, eliberând un impuls de energie.

Dar ce anume pornește răsucirea aceea de la început? Asta a fost o întrebare majoră fără răspuns. Și iată unde noul nostru prieten, vortexul de plasmă, ar putea fi de folos. Cercetătorii au observat că aceste mici vârtejuri apar constant acolo unde câmpul magnetic e destul de puternic. Dacă se învârt și se amestecă în permanență la marginile granulelor, ar putea răsuci liniile câmpului magnetic continuu, ca cineva care învârte un titirez.

E ca și cum ai descoperi că mici valuri constante dintr-un iaz învârt de fapt un elice submersă despre care nu știai nimic.

De ce ar trebui să ne pese nouă, de pe Pământ

S-ar putea să te întrebi — de ce ar trebui să mă intereseze niște mici învârtituri pe Soare? Întrebare legitimă! Iată de ce contează: activitatea magnetică a Soarelui urmează un ciclu de aproximativ 11 ani, iar acele cicluri ne afectează în mod real. Furtunile solare pot perturba sateliții, rețelele electrice și chiar sistemele GPS. Înțelegerea modului în care cadrul magnetic al Soarelui se schimbă atât de rapid ne-ar putea ajuta să predicem vremea spațială mai precis.

Modelele actuale au probleme în a explica cum ajung câmpurile magnetice de pe suprafața Soarelui în atmosfera lui suficient de repede pentru a genera aceste cicluri rapide. Vârtejurile recent descoperite ar putea fi mecanismul lipsă — amestecând constant plasma magnetizată și ajutând-o să urce.

Concluzia

Studiez Soarele de secole, iar omenirea abia acum a găsit ceva cu totul nou chiar pe suprafața lui. Cred că asta e o lecție de umilință — și de entuziasm în același timp. Soarele e steaua noastră cea mai apropiată, și se pare că încă are secrete de dezvăluuit.

Ceea ce mă impresionează cel mai mult e că aceste vârtejuri probabil au existat dintotdeauna, învârtindu-se liniștite pe suprafața solară. Pur și simplu nu aveam instrumentele necesare să le observăm până acum. Te face să te întrebi ce altceva ar mai putea fi ascuns în plină vedere, așteptând doar o tehnologie mai bună care să-l dezvăluie.

Data viitoare când te uiți la Soare — te rog să nu o faci direct! — amintește-ți că în spatele acelor lumini orbitoare se află un peisaj violent, în fierbere, în schimbare constantă. Și acum știm că acolo dansează mici vârtejuri care ar putea juca un rol crucial în modelarea vremii spațiale ce ne afectează lumea tehnologică.