Epava care încă ne uimește

Recunosc — nu mi-am imaginat niciodată că voi scrie despre smoală antică. Dar rămâi cu mine, pentru că oamenii de știință tocmai au descoperit ceva cu adevărat extraordinar în stratul protector al unei nave romane scufundate acum aproximativ 2.200 de ani.

Epava, numită Ilovik-Paržine 1, a fost găsită în 2016 lângă coasta Croației. Arheologii o studiau de ani buni, dar o analiză recentă publicată în Frontiers in Materials a scos la iveală detalii care m-au dat pe spate.

Un strat simplu, o tehnologie inteligentă

Nimic nou sub soare: corăbiile antice aveau nevoie de protecție serioasă împotriva apei, a sării și a bacteriilor care adorau să roadă lemnul. Timp de milenii, constructori de nave foloseau smoală și păcură făcute din rășină de pin pentru a etanșeifica navele.

Partea interesantă e alta. Dr. Armelle Charrié, arheometristă la Laboratorul de Spectrometrie de Masă din Franța, a observat că cercetătorii au ignorat aproape complet aceste materiale de impermeabilizare. Ne-am concentrat pe lemn și pe marfă, dar am uitat să studiem exact ce ținea totul laolaltă.

Echipa ei a decis să schimbe asta. Au analizat stratul protector al epavei și au găsit două tipuri: smoală simplă de pin și un amestec de smoală cu ceară de albine — o combinație pe care grecii antici o numeau „zopissa". Versiunea cu ceară se întindea mai ușor când era caldă și făcea stratul mai flexibil. Genial, nu?

Polenul: capsula timpului ascunsă

Și acum vine partea cu adevărat fascinantă. Pentru că smoala e lipicioasă în mod natural, captează polenul din aer ca un fel de plasă invizibilă. Chimia face restul — iar polenul poate rezista mii de ani.

Analizând polenul prins în straturile navei, cercetătorii au putut reconstrui vegetația din zona unde fusese produsă sau aplicată smoala. Polenul de pe această navă indica peisaje mediteraneene: păduri de stejar cu frunze spinoase, pini și tufișuri mediteraneene tipice matorralului, cu măslini și aluni.

Au mai găsit polen de arin și frasin — copaci de râu și de țărm. Și aici devine interesant: au apărut și urme de brad și fag, adică specii de munte. Asta înseamnă că smoala provenea probabil din zone unde muntele întâlnește marea — exact cum e coasta croată.

Dovada reparațiilor care schimbă regulile

Dar poate cea mai uimitoare descoperire a fost că nava asta primise patru până la cinci straturi diferite de-a lungul vieții sale. Partea din spate și mijlocul aveau un material consistent, dar prova prezenta trei straturi distincte.

Concluzia? Nava a fost reparată de mai multe ori, probabil în porturi diferite din Mediterană.

Cercetări anterioare sugerau că vasul fusese construit lângă Brindisi, în Italia. Unele straturi de reparație se potrivesc cu materiale din zona aceea, dar altele par aplicate mult mai aproape de locul unde nava s-a scufundat.

Dr. Charrié a subliniat că, deși pare evident că navele care călătoreau pe distanțe lungi aveau nevoie de reparații, dovedirea asta e de fapt foarte grea. Analiza polenului face lucrurile mult mai simple.

De ce contează?

Păi, eu zic că asta e important din câteva motive.

În primul rând, ne arată că navigatorii antici din Mediterană nu pluteau pasiv — își întrețineau activ navele pe distanțe enorme. Asta vorbește despre cât de sofisticate erau operațiunile lor maritime și rețelele de aprovizionare.

În al doilea rând, ne amintește că arheologia are nenumărate povești încă nedescoperite. Studiem epave antice de generații, dar am ignorat secretele biologice păstrate în straturile lor protective. Mereu e ceva de găsit, dacă știi unde să cauți.

Și în al treilea rând? Pur și simplu îmi place că putem lua o bucată de smoală antică, să-i analizăm structura moleculară și să călătorim în timp pentru a vedea ce copaci creșteau prin zonă acum 2.200 de ani. Știința are un farmec incredibil uneori.

Sursă: https://www.sciencedaily.com/releases/2026/08/260820202907.htm