Proteina tau nu e chiar rău cum credeam. Și poate că am greșit abordarea în Alzheimer

Trebuie să recunosc — asta m-a surprins.

Toată lumea știe despre proteina tau în contextul bolii Alzheimer. Acele încurcături de tau din creier? Deloc bune. Sunt un semn clar al bolii. Cercetătorii se chinuie să le înțeleagă de decenii.

Dar iată twist-ul: studii noi arată că tau nu e chiar antagoniștul pe care îl credeam. Are un rol mult mai complex — și sincer, mult mai interesant — în funcționarea creierului.

O echipă de la Universitatea Flinders, în colaborare cu cercetători de la alte două universități australiene, a descoperit că tau e de fapt esențială pentru crearea memoriilor pe termen lung. Fără ea, putem învăța lucruri și chiar să ni le amintim pentru scurt timp — dar dispar mult mai repede decât ar trebui.

Ce face, mai exact, această proteină?

Gândește-te la tau ca la cel care îți organizează albumele de poze. Poți face fotografii (forma amintiri) și fără ea, dar cu tau în jur, pozele sunt arhivate cum trebuie și le găsești peste ani.

Cercetătorii au ajuns la asta studiind „memoria îndepărtată" la șoareci — adică amintiri care pot fi accesate zile sau săptămâni după un eveniment. Au descoperit că tau nu e necesar pentru învățarea inițială. Șoarecii puteau învăța informații noi și să și le amintească a doua zi fără tau.

Dar când vine vorba de amintiri care trebuie să reziste? Aici tau devine crucială.

Echipa care construiește memoria

Și aici lucrurile devin cu adevărat fascinante. Oamenii de știință s-au concentrat pe niște celule speciale numite „celule engram". Acestea creează practic înregistrarea fizică a unei amintiri. Când experimentezi ceva, doar câteva dintre aceste celule sunt selectate să o stocheze.

Se dovedește că tau este responsabilul pe șantier. Ajută la stabilirea exactă a celulelor care primesc misiunea de a stoca amintirea. Cercetătoarea principală Renée Kosonen descrie asta ca pe un „organizator" care ajută creierul să construiască amintiri precise și de durată.

Dar stai — mai e ceva. Tau funcționează și ca un sistem de anulare a zgomotului. În timpul formării memoriei, există multă activitate aleatorie în creier (gândește-te la ea ca la un fundal sonor). Tau filtrează zgomotul astfel încât doar celulele relevante să fie recrutate pentru stocarea unei amintiri specifice. Rezultatul? Urme de memorie mai clare și mai stabile.

Viața dublă a proteinei tau

Unul dintre cele mai interesante aspecte ține de ceva numit fosforilare. Este o schimbare chimică subtilă care se întâmplă cu tau în timpul învățării și face parte din funcționarea normală a creierului. Studiul a arătat că această fosforilare controlată ajută la coordonarea activității celulelor engram.

Problema e că același proces este implicat și în boala Alzheimer, dar într-un mod foarte diferit. Când tau este fosforilată anormal (asta sunt acele încurcături dăunătoare), perturbă formarea memoriei. Proteina face cam aceeași treabă, dar ceva nu merge cum trebuie.

Cercetătorii au găsit și ceva interesant: chiar când tau lipsea complet, urmele de memorie existau încă în creier. Puteau fi recuperate prin stimularea directă a celulelor engram. Asta sugerează că tau nu stochează efectiv amintirile — e mai degrabă o punte care conectează amintirile de indicii care ne ajută să ni le amintim.

Cu alte cuvinte, fără tau, albumul foto există, dar nu-ți mai amintești unde l-ai pus.

Ce înseamnă asta pentru înțelegerea demenței?

Aici apar implicațiile practice. Cercetătorii au observat că atunci când formele legate de boală ale tau erau prezente în timpul învățării, ele perturbau crearea memoriei. Și când acele forme anormale apăreau după ce amintirile se formaseră, interfereau cu recuperarea.

Asta ne dă o nouă perspectivă asupra problemelor de memorie în demență. Nu e doar că amintirile sunt distruse — e că sistemul de organizare în sine se strică. Amintirile poate că sunt încă acolo, dar creierul nu le poate accesa cum trebuie.

Profesor asociat Arne Ittner spune bine: înțelegerea modului în care tau susține formarea și recuperarea memoriei ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine ce nu funcționează în pierderea memoriei. E un lucru important.

De ce contează asta

Iată perspectiva mea: am petrecut atâția ani tratând tau drept „vrăjmașul" în cercetarea Alzheimer. Și deși acele încurcături anormale de tau clar nu ajută pe nimeni, acest studiu ne amintește că biologia e complicată. Aceeași proteină care cauzează probleme când nu funcționează corect face și ceva fundamental important când merge bine.

E cam ca cu colesterolul, de fapt. Auzim atât de mult că colesterolul mare e rău încât uităm că avem nevoie de el pentru ca celulele să funcționeze. Tau ar putea fi similară — evident problematica în starea bolnavă, dar esențială pentru funcționarea sănătoasă a creierului.

Cercetătorii sunt atenți să menționeze că studiul a fost făcut pe șoareci, deci nu putem aplica direct concluziile la memoria umană sau la boala Alzheimer. Dar aceste descoperiri de bază sunt exact fundația pe care se vor construi tratamentele viitoare.

Cercetări viitoare vor trebui să confirme dacă aceste mecanisme funcționează la fel la oameni. Dar dacă da, s-ar putea să trebuiască să ne reconsiderăm abordarea în tratamentele pentru demență. În loc să încercăm doar să eliminăm tau, poate că ar trebui să avem un obiectiv mai nuanțat — să ajutăm tau să își facă treaba importantă, prevenind în același timp să devină rebel.

Oricum ar fi, această cercetare adaugă un capitol fascinant înțelegerii noastre despre cum funcționează memoria. Și sincer? Mă amuză să descopăr că lucrurile sunt mai complicate decât credeam.