Bine, e timpul pentru o confesiune: îmi place când oamenii de știință recunosc că ar putea greși. Pentru că, să fim sinceri, înțelegerea modului în care funcționează întregul univers este greu. Chiar foarte greu.
Așa că imaginați-vă încântarea mea când am dat peste niște cercetări recente care sugerează că energia întunecată — unul dintre cele mai larg acceptate concepte din fizica modernă — ar putea să nu existe de fapt. Atenție, spoiler: universul nu se extinde accelerat, iar tot ce credeam că știm ar putea necesita o regândire serioasă.
Ce este, de fapt, energia întunecată?
Înainte de a intra în dramă, să ne asigurăm că suntem toți pe aceeași lungime de undă. Energia întunecată este, în esență, modul universului de a explica de ce pare să se extindă din ce în ce mai repede în timp. Iată cum stau lucrurile: când astronomii au observat stele îndepărtate care explodează (supernove de tip Ia, dacă vreți să fiți tehnici), au remarcat ceva ciudat: lumina provenită de la aceste focuri de artificii cosmice era mai slabă decât se așteptau, sugerând că expansiunea universului se accelera de fapt.
A fost o descoperire imensă la sfârșitul anilor 1990. Atât de importantă, încât cercetătorii din spatele ei au câștigat Premiul Nobel în 2011. Ideea era că o misterioasă „energie întunecată” — un fel de forță anti-gravitațională invizibilă — împingea totul în afară.
Majoritatea cosmologilor au fost destul de convinși de această idee de atunci. A fost integrată în modelul nostru standard al universului, care este, în esență, echivalentul cosmic al rețetei secrete a unui bucătar.
Dar acum apare o răsturnare de situație
Iată-l pe profesorul Subir Sarkar de la Oxford, împreună cu cercetători de la Institutul Tata de Cercetări Fundamentale din India. Acești oameni au decis să arunce o nouă privire asupra aceluiași set de date privind supernovele pe care toată lumea l-a folosit până acum — în special un set de date numit Pantheon+, care conține observații ale mai multor 1.700 dintre aceste stele muribunde.
Aici devine interesant: cercetătorii au descoperit că luminozitatea supernovelor de tip Ia ar putea depinde, de fapt, de ceva ce nimeni nu luase în calcul complet înainte — vârsta stelelor care explodează. Dacă nu corectați cu atenție acest aspect, ați putea concluziona greșit că universul accelerează, când de fapt face ceva complet diferit.
„Am descoperit că luminozitatea supernovelor de tip Ia depinde de vârsta stelelor din care provin”, a explicat profesorul Sarkar. „Dacă acest efect nu este luat în calcul, poate duce la concluzia eronată că rata de expansiune accelerează.”
Odată aplicată această corecție? Dovezile pentru accelerația cosmică au dispărut, practic. De fapt, analiza lor sugerează că expansiunea ar putea, de fapt, să încetinească.
Dar stați puțin — devine și mai ciudat. Când au verificat dacă această aparentă accelerație era aceeași în toate direcțiile (așa cum presupune modelul standard că ar trebui să fie), au descoperit ceva remarcabil: accelerația părea să indice în principal o singură direcție — aceeași direcție în care ne mișcăm local prin spațiu. Dacă energia întunecată ar fi reală și responsabilă pentru acest fenomen, nu ar conta în ce direcție te uiți. Universul ar trebui să arate la fel în orice direcție.
Această chestiune a direcționalității este destul de importantă. Sugerează că ceea ce observăm ar putea să nu fie deloc un efect cosmologic, ci mai degrabă ceva legat de propriul nostru colț de spațiu.
Bineînțeles, nu toată lumea este de acord
Acum, înainte de a începe să