Povestea Tancului de 20 de Dolari care Ar Putea Salva Vieți

Îți povestesc despre una dintre cele mai creative descoperiri științifice pe care le-am auzit în ultima vreme. Și totul a început de la un acvariu de 30 de lei, dintr-un magazin de animale din Texas.

Un student cu idei mari

Prin 2010, Michael Riddle era student la medicină înjurul vârstei de 35 de ani. Își făcea studiile la University of Texas Medical Branch, în timp ce întreținea o soție și patru copii. Nu tocmai portretul unui om de știință pe punctul de o mare descoperire, nu?

Dar uneori cele mai bune inovații vin de la oameni care nu-și permit să joace după reguli.

Ochiul care vede altceva

Într-o zi, Riddle a intrat într-un magazin de animale și a zărit ceva. Un acvariu ieftin care, pentru ochii lui antrenați, arăta suspect de mult ca un piept uman. Majoritatea oamenilor văd un acvariu. Riddle a văzut un prototip.

A cumpărat acvariul acela de vreo 80 de lei și a construit ceea ce el numește primul bioreactor pulmonar mare din lume. Un loc unde poți crește plămâni vii în afara corpului uman.

Și acum vine partea interesantă. Dispozitivul acela improvizat a ajutat cercetătorii să crească plămâni de porc改造ați, care au fost transplantați cu succes. Și da, echipa lui a crescut și primul plămân uman într-un laborator.

Nu-i rău pentru ceva care a început din raionul de pești.

Cum funcționează, de fapt

Ideea e simplă odată ce o înțelegi. Oamenii de știință iau un plămân de la donator care e prea deteriorat pentru transplant. Apropo, avem o penurie uriașă de plămâni buni. Peste 100.000 de americani așteaptă organe în orice moment. Multe plămâni donate sunt pur și simplu aruncate.

Riddle și echipa lui au descoperit cum să „spele" aceste plămâni aruncate. Folosesc detergenți speciali care îndepărtează toate celulele originale. Rămâne un schelet albicios, format din proteine și structuri microscopice.

Gândește-te ca la o casă din care scoți toate mobila, dar păstrezi pereții și structura.

Apoi vine partea cool: umplu scheletul cu celule de la persoana care are nevoie de transplant. Aceleași celule, același om, organ personalizat. Fără medicamente de suprimare a imunității pe toată viața. Corpul tău nici nu l-ar recunoaște ca străin, pentru că, tehnic vorbind, ESTE al tău.

Problema scalării

Funcționa perfect la șoareci. Oamenii de știință puteau decellulariza și recellulariza plămâni mici de șoarece fără probleme. Dar când Riddle a întrebat de ce nu face nimeni asta la animale mai mari sau la oameni, a primit două răspunsuri directe:

Procesul dura cinci luni pentru un plămân de porc. Și nu exista niciun bioreactor suficient de mare pentru organe de dimensiune umană.

Aici a intervenit acvariul.

Momentul de geniu

Plămânii plutesc. În orice lichid. La început, Riddle a văzut asta ca pe o problemă. A încercat să scoată aerul, să împingă împotriva flotabilității, și s-a lovit de un zid după altul.

Apoi a avut un moment de geniu.

„Bine," și-a zis el. „Dacă plutește orice ar face, poate ar trebui să lucrez CU asta, nu ÎMPOTRIVA ei."

A întors plămânul de porc cu susul în jos, a atașat traheea de o țeavă în fundul acvariului improvizat, și a lăsat organul să plutească în timp ce pompa detergent prin vasele de sânge și căile aeriene simultan. Plămânul rămânea suspendat fără să zdrobească structurile delicate.

Rezultatul? Cinci luni au devenit trei zile. Asta nu e o îmbunătățire mică. E diferența dintre o dovadă de concept și ceva cu adevărat folosibil.

Succese reale

Echipa a transplantat acești plămâni改造ați în porci. Și partea remarcabilă: organele s-au integrat cu corpurile animalelor și au continuat să se dezvolte timp de până la două luni. Fără respingere, fără complicații majore. Nu funcționau încă ca plămâni principali, dar conceptul era dovedit. Funcționa.

Ulterior, au făcut același lucru cu un plămân uman. Primul plămân uman crescut în laborator din schelet și celule stem.

Nu e Frankenstein

Știu că sună a ceva din romanele lui Mary Shelley. Și cercetătorii înșiși recunosc paralelele. Dar iată diferența frumoasă: Frankenstein asambla părți de la corpuri diferite. Ceea ce fac Riddle și colegii lui e să reconstruiască folosind propriile tale celule. Același om, aceeași ADN, organ nou.

Nu e povestea monstrului. E povestea regenerării.

Călătoria lui Riddle, de la student fără bani la CEO al unei companii biotech numite Mesogen, e genul de poveste underdog care te face să te întrebi ce alte descoperiri se ascund în fața ochilor noștri, așteptând pe cineva suficient de creativ să le vadă altfel.

Implicațiile sunt uriașe. Dacă putem salva organe aruncate și să le transformăm în înlocuitori personalizați, nu doar ajutăm pacienții cu transplant. Schimbăm fundamental felul în care gândim despre insuficiența de organe.

Un acvariu de 20 de dolari la un moment dat.