Zeul Soare pe care nimeni nu-l aștepta

Imaginează-ți anul 220 d.Hr. Roma e în haos religios. Un preot adolescent din Siria urcă pe tronul imperial. Planul lui? Să oblige lumea să venereze un zeu al soarelui, simbolizat de o piatră neagră căzută din cer.

Pe numele lui adevărat Sextus Varius Avitus Bassianus, intră în istorie ca Elagabalus. Numele vine de la zeul său preferat, Elagabal. Spre deosebire de împărații obișnuiți, care aveau un panteon întreg la dispoziție, el voia să-l pună pe primul loc pe acest zeu sirian.

Obiectul central al cultului nu era o statuie aurită. Ci o simplă meteorită neagră, socotită trusă direct din ceruri. Vara, piatra era scoasă în procesiuni grandioase pe străzi. Bizar, nu?

Templul care s-a evaporat

Lucrurile devin captivante în Emesa, orașul natal al lui Elagabalus – azi Homs, în Siria. Aici s-a ridicat un templu uriaș în cinstea zeului soare. Nu un locșor modest, ci centrul religios al Siriei. Pelerini din toate colțurile veneau să se roage.

Apoi... templul a dispărut.

Nu chiar. Experții bănuiesc că, odată cu creștinismul, clădirea păgână a devenit biserică. Mai târziu, cu islamul, s-a transformat iar. Teoria principală? Ruinele Templului Soarelui zac sub Marea Moschee al-Nuri, care încă stă în picioare la Homs.

Ani la rând, săpăturile au fost imposibile. Nu poți săpa sub o moschee activă oricând.

Descoperirea cheie

Dar norocul a lovit în timpul unor lucrări de restaurare. La baza unui stâlp, muncitorii găsesc o inscripție. Nu oricare – scrisă în greacă veche.

Detaliul ăsta răstoarnă totul.

Au mai apărut alte texte pe același stâlp. Arheologul Maamoun Saleh Abdulkarim, de la Universitatea din Sharjah, le studiază și concluzionează: sunt resturi ale templului păgân de odinioară.

Inscripțiile sunt explozive. Una îl descrie pe un rege războinic ca pe un tigru și furtuni: „Zboară pe cer să strivescă barbarii... Se preface în tigru în fața dușmanului... Puterea lui vine de la zeul războiului ziua-n amiaza mare.”

Alta îl numește „imagine rotundă a universului”, cuceritor cu carele. Ambele îl divinizează pe Elagabalus însuși.

De ce contează cu adevărat

Nu e doar o chestie veche faină. Dovezile sugerează că celebrul Templu al Soarelui – căutat de arheologi – zace fix sub moschee. Inscripțiile grecești sunt prea legate de cultul lui Elagabal ca să fie coincidență.

Mai mult, dezvăluie o dezbatere veche: cum au trecut orașele antice de la o religie la alta? Nu brusc. Creștinismul n-a șters păgânismul peste noapte. Conform lui Abdulkarim, a fost o fuziune treptată. Practicile vechi s-au reciclat în cele creștine. Apoi islamul a preluat clădirile și le-a adaptat.

Emesa e un exemplu perfect de stratificare religioasă în același loc.

Lecția de fond

Mă fascinează cum arheologia nu înseamnă doar săpături în deșerturi pustii. Cele mai mari comori stau ascunse la vedere, sub clădiri trecute zilnic de mii de oameni. A fost nevoie de o renovare și de un ochi iscusit ca să se deschidă misterul.

E și poetic. Un împărat puști a vrut să impună religia lui Romei întregi. A eșuat răsunător – domnia i-a durat patru ani. Dar, după aproape 1.800 de ani, templul lui rezistă. Încă sfânt, doar cu alte învelișuri.

Templul Soarelui n-a supraviețuit cum visa Elagabalus. Dar a supraviețuit.