Povestea ciumei pe care o știm... e greșită?
Trebuie să vă spun ceva care m-a dat peste cap când citeam despre asta.
Toți știm povestea ciumei, nu? Rinichi de șobolan prin orașele medievale, purici care sar de la om la om, epidemii cumplite care au decimat o treime din populația Europei. Moartea Neagră. Orașe murdare, aglomerate, pline de boli.
Pai... un studiu recent publicat în Nature a dat totul peste cap.
Se pare că ciuma bântuia populațiile umane cu mii de ani înainte să apară primele settlmenturi agricole. Vorbim de 5.500 de ani în urmă, cu grupuri mici de vânători-culegători în Siberia. Nici șobolani. Nici orașe. Nicio problemă.
Deci ce se întâmpla, de fapt?
ADN-ul antic spune o poveste înfricoșătoare
O echipă internațională de cercetători a făcut ceva remarcabil. Au extras și secvențiat ADN antic din dinții unor rămășițe umane găsite în patru situri de înmormântare de lângă Lacul Baikal, în Siberia de Est. (Lacul Baikal, apropo, e acel lac imposibil de adânc și vechi din Rusia, o minune geologică — dar mă duc pe tangentă.)
Ceea ce au găsit a fost cu adevărat neliniștitor.
Dintre cei 46 de indivizi testați, 18 purtau ADN de la Yersinia pestis — bacteria care cauzează ciuma. Adică aproape 40 la sută. Cercetătorii spun că această rată de detecție e de fapt mai mare decât ce s-a găsit în unele situri de înmormântare din perioada medievală.
Lăsați asta să se așeze. Nu erau metropole medievale aglomerate cu gunoaie pe străzi. Erau comunități mici, mobile, de vânători-culegători, probabil de câteva zeci, nu de mii.
Și ciuma îi devasta.
Misterul comunității, în sfârșit rezolvat
Asta m-a impresionat cel mai mult la această poveste.
Arheologii erau nedumeriți de decenii în privința acestor situri de înmormântare. Era un număr neobișnuit de mare de copii și tineri îngropați acolo — mult mai mulți decât ai avea în mod normal. În plus, multe dintre decese păreau să fi avut loc foarte aproape unul de altul în timp. În unele cazuri, frați muriseră împreună. În altele, părinți și copii.
Cercetătorii își frământau capul încă din anii 1990. Ce-ar putea cauza o pierdere atât de concentrată de vieți tinere în aceste comunități?
Acum au, în sfârșit, un răspuns. Și nu vorbim de vreo versiune blândă, ușoară de ciumă.
„Dacă primele forme de ciumă erau sau nu blânde a fost o chestiune de dezbatere," a spus profesorul Eske Willerslev de la Universitatea din Copenhagen și Cambridge, unul dintre autorii principali ai studiului. „Dar descoperirile noastre demonstrează că aceste tulpini antice erau deja extrem de letale."
Extrem de letale. De la bun început.
Surpriza superantigenului
Cercetătorii au mai făcut o descoperire care adaugă un nivel și mai sinistru acestei povești.
Aceste tulpini antice de ciumă conțineau ceva numit superantigen — un factor genetic care poate face sistemul imunitar să reacționeze cu o intensitate neobișnuită. Gândiți-vă la asta ca la sistemul de apărare al corpului care intră în overdrive absolut, provocând inflamație severă care poate face infecția mult mai periculoasă.
Problema e că acest superantigen nu se găsește în tulpinile istorice de ciumă pe care le cunoaștem din epidemiile mai târzii. Era prezent în aceste versiuni mult mai vechi ale bacteriei, apoi a dispărut cumva în timp.
„Ne schimbă înțelegerea celor mai timpurii focare de ciumă," a spus Martin Sikora, un alt autor principal de la Universitatea din Copenhagen. „Chiar înainte ca bacteria să evolueze transmiterea eficientă prin purici, aceste tulpini antice par să fi purtat o combinație puternică de factori de virulență care puteau face infecția extrem de letală."
Așa că, chiar fără mecanismul de transmitere prin purici și rozătoare care avea să facă ciuma bubonică atât de eficient de mortală ulterior, aceste tulpini antice erau deja capabile să elimine părți semnificative din comunități mici.
Legătura cu marmotele
Iată o teorie care face totul și mai sălbatic: ciuma ar fi putut să sară la oameni de la marmote.
Regiunea Lacului Baikal găzduiește colonii mari de marmote — acele rozătoare grăsuțe, care sapă vizuini, care arată ca niște veverițe exagerate. Acestea încă poartă ciumă și azi. Și dovezile arheologice sugerează că aceste comunități antice de vânători-culegători aveau contact strâns cu ele.
Așa că poate imaginea arată cam așa: o marmotă moare de ciumă, poate lângă un tabără umană. Cineva investighează carcasă. Se infectează. Și pentru că nu există imunitate naturală în populația umană, se răspândește ca un incendiu prin grupurile de familie înainte să se stingă în cele din urmă.
Nici șobolani necesari. Nici orașe. Doar un contact ghinionist cu un animal bolnav.
Ce înseamnă asta pentru felul în care gândim despre boli
Găsesc toată povestea asta ciudat de reconfortantă și înfricoșătoare în același timp.
E reconfortantă pentru că ne amintește că oamenii s-au confruntat cu boli devastatoare de foarte, foarte mult timp. Nu suntem în mod unic vulnerabili la patogenii acestei ere. Strămoșii noștri au supraviețuit ciumelor pe abia ni le putem imagina, fără antibiotice, fără spitale, fără nicio înțelegere a teoriei germenilor.
Dar e înfricoșătoare pentru că înseamnă că narațiunea „civilizația creează ciumă" e incompletă în cel mai bun caz. Orașele aglomerate și șobolanii poate au făcut ciuma mai eficientă în răspândire, dar boala în sine nu avea nevoie de ajutorul nostru să devină ucigașă.
Bacteria era deja acolo, în sălbăticie, găsind drumuri în populațiile umane cu mult înainte să ne construim primele orașe.
Cum a spus arheologul Andrzej Weber de la Universitatea din Alberta, care a lucrat la proiect: „Numărul neobișnuit de mare de copii și intervalul scurt de timp au fost o adevărată enigmă pe care am încercat să o rezolvăm încă din anii 1990. Să descoperim că ciuma a fost cauza e extraordinar, dar are atât de mult sens."
Are atât de mult sens într-adevăr. Doar nu în sensul la care ne gândeam inițial.