Când un craniu de șarpe de 80 de milioane de ani a dat peste cap tot ce știam

Recunosc — când am citit prima oară despre acest studiu, m-am gândit că e încă o poveste de tipul „oamenii de știință au găsit un fosil interesant". Dar ce au descoperit cercetătorii? Una dintre acele informații care te face să privești cu totul altfel un întreg grup de animale.

O revelație neașteptată

Timp de ani buni, oamenii de știință s-au împărțit în două tabere în ceea ce privește originile șerpilor. Pe de o parte, cei care credeau că strămoșii șerpilor au trăit în galerii subterane. Pe de altă parte, susținătorii ideii că primii șerpi au evoluat în mediul marin.

Simplu, nu? Păi, nu chiar.

O echipă condusă de Tiago Simões de la Princeton tocmai a publicat rezultate în Nature care schimbă fundamental această dezbatere. Au descoperit o nouă specie de șarpe în sud-estul Braziliei — numită Tametara mirim — și este unul dintre cele mai complete schelete fosile de șarpe găsite vreodată. Vorbim despre un specimen care a păstrat detalii ale craniului, vertebrelor și chiar ale structurii creierului. Pentru paleontologi, asta e jackpot.

Ce ne poate spune un creier

Aici lucrurile devin cu adevărat fascinante. Echipa a folosit tomografie computerizată — niște scanări CT extrem de performante — și modelare 3D pentru a reconstrui digital cutia craniană a șarpelui antic. Ce au găsit? Ceva complet neașteptat.

Când au comparat Tametara cu un alt șarpe fosil celebru, Dinilysia, descoperit în Argentina, diferențele au fost izbitoare. Aceste două reptile antice aveau forme complet diferite ale creierului — iar acele forme spuneau povești total diferite despre stilul lor de viață.

„Cele două specii aveau forme ale creierului remarcabil de diferite, atât între ele, cât și față de majoritatea celorlalți șerpi studiați", a explicat Nicolas Di-Poï de la Universitatea din Helsinki, care a lucrat la reconstrucția cerebrală. Tametara prezenta adaptări clare pentru viața subterană, în timp ce Dinilysia părea construit pentru suprafață.

##Evoluția nu a fost o linie dreaptă — a fost haotică

Partea cu adevărat spectaculoasă e următoarea. Când adaugi dovezile din sedimentele marine, tabloul care apare nu e deloc o linie evolutivă ordonată. În schimb, pare că primii șerpi experimentau constant, trecând între tuneluri subterane, teren deschis și ape oceanice.

În loc să „perfeccioneze" treptat un singur tip de corp, diferite linii de șerpi încercau strategii ecologice diferite, simultan. E ca și cum evoluția rula mai multe experimente în același timp, iar diverse tipuri de corpuri de șarpe concureau pentru a vedea ce funcționează cel mai bine.

Simone Macrì, care a participat și el la reconstrucția cerebrală, a surprins perfect: „Creierul spune o poveste mult mai bogată decât scheletul singur".

Și, sincer, această frază se poate aplica atâtor domenii ale științei, nu? Uneori cele mai mari revelații vin nu din ceea ce vedem la suprafață, ci din ce se întâmplă în interior.

De ce contează asta dincolo de șerpi

Îmi place această poveste pentru că ne amintește că evoluția nu e o linie dreaptă de la „primitiv" la „avansat". E dezordonată, experimentală și, sincer? Efrumoasă în haosul ei.

Primii șerpi nu erau eșecuri care nu-și găsiseră încă „calea corectă" de a fi șarpe. Erau exploratori, încercând diferite soluții la provocarea supraviețuirii. Unii săpau, alții înotau, alții se târau la suprafață — și în final, toate acele experimente diferite au dus la cele peste 4.000 de specii de șerpi pe care le avem azi.

Data viitoare când vezi un șarpe — fie că e în curtea ta sau într-un documentar — încearcă să-ți imaginezi strămoșii lui antic贸, târându-se prin peisajele Cretacicului, experimentând cu tot felul de forme ale corpului și stiluri de viață. Șarpele pe care îl vezi azi e rezultatul a milioane de ani de încercări și erori evolutive.

Și, sincer? E chiar fascinant.

Sursă: ScienceDaily