Deșeurile radioactive din adâncul Atlanticului: Povestea pe care oceanul ne-a ascuns-o zeci de ani

Uite, te întreb ceva direct: unde ai pune 200.000 de barili cu deșeuri radioactive?

Ideal, nici în ruptul capului lângă ceva viu. Undeva incredibil de stabil, incredibil de sigur, unde absolut nimic nu poate da greș.

Acum imaginează-ți că cineva zice: „Dar ce-ar fi... pe fundul oceanului?"

Cam asta s-a întâmplat între 1971 și 1982, când mai multe țări europene au decis că Oceanul Atlantic e un loc perfect pentru a-și abandona deșeurile nucleare. Nu în sens figurat „abandonate" — vorbim de barili adevărați, coborâți în apă și lăsați acolo pentru totdeauna. Și prin „pentru totdeauna" mă refer la până acum, când oamenii de știință încep să înțeleagă ce au făcut de fapt.

Cel mai prost păstrat secret al oceanului

Ceea ce mă frapează cel mai mult: acești barili stau acolo de peste 40 de ani și habar n-am aveam ce se întâmplă cu ei. Zona de dumping acoperă aproximativ 14.500 de kilometri pătrați din fundul Atlanticului de Nord. Adică o suprafață mai mare decât unele țări, care pur și simplu... stă acolo cu cine știe câtă radiație scurgându-se.

Recent, o echipă de cercetători de la CNRS-ul francez a zis să se uite. Și când zic „să se uite", mă refer că au trimis un robot autonom să coboare la aproape 6.000 de metri sub suprafață. E mai adânc decât există cea mai mare parte a oceanului. Jos e practic o altă planetă.

Ce au găsit

Robotul a reușit să cartografieze doar 2% din întreaga zonă de dumping. Doar doi la sută! Și în acel pic de zonă, au găsit 3.500 de barili.

Lasă asta să se așeze.

Dacă modelul se confirmă — iar oamenii de știință nu au motive să creadă că nu — am putea avea zeci de mii de astfel de obiecte împrăștiate pe fundul mării. Și iată ce m-a șocat cel mai tare: barilii nu stau izolați acolo. Au devenit... habitat. Bureți de mare, anemone, crabi — tot felul de creaturi s-au stabilit pe ele.

Pe de o parte, e fascinant. Viața își găsește drumul, nu? Chiar și în cele mai ostile locuri, creaturile se adaptează și își fac case.

Dar pe de altă parte... avem animale care trăiesc pe containere pline cu deșeuri radioactive. Cercetătorii au observat că barilii „modifică mediul oferind un substrat dur care devine colonizat, facilitând potențial transferul de radionuclizi către organismele vii." În românește? Substanțele din interior s-ar putea să ajungă în creaturile care trăiesc pe ele. Nu sună bine deloc.

De ce contează asta acum?

Poate te gândești: „Păi, s-a întâmplat acum decenii. Ce s-a făcut, s-a făcut, nu?"

Și ai dreptate... cu excepția unui lucru: încă nu înțelegem pe deplin ce face radiația în mediile abisale pe perioade lungi. Știm că e periculoasă, evident. Dar cum se răspândește exact prin sedimente? Prin apă? Prin lanțul alimentar?

Asta încearcă să afle această cercetare.

Echipa a colectat mostre de la aproximativ 50 de barili din cinci zone diferite, adunând sedimente, apă și chiar comunități microbiene. Oameni de știință din Franța, Norvegia, Germania și Spania analizează totul în cel mai cuprinzător studiu de radioecologie abisală întreprins vreodată.

Gândește-te la asta un moment. Facem practic un experiment științific pe care natura l-a rulat timp de 50 de ani, și abia acum începem să fim atenți la rezultate.

Imaginea de ansamblu

Ceea ce mă lovește la toată povestea asta: reflectă un tip de gândire care era înfricoșător de comun în secolul XX. Mentalitatea „nu văd, nu există" la gestionarea deșeurilor. Aruncă undeva unde nu merge nimeni și speră că pur și simplu... dispare.

Nu a funcționat cu DDT-ul în ocean. Nu a funcționat cu deșeurile radioactive de la Hanford. Și se pare că nu a funcționat nici în Atlantic.

Vestea bună? Acum suntem mai buni la monitorizare și înțelegere a acestor situații. Proiecte ca acesta nu pot anula trecutul, dar ne vor ajuta să înțelegem exact ce ne-a lăsat generația bunicilor noștri — și, sperăm, să învățăm din asta.

Uneori oceanul păstrează secretele noastre. Dar uneori, în cele din urmă, acele secrete ies la suprafață.

Sursă: https://www.popularmechanics.com/science/environment/a73467447/north-atlantic-radiation-barrels