Creierul nostru se repară singur — iar oamenii de știință abia acum au descoperit cum

Trebuie să fiu sincer cu tine — când am citit prima dată despre această cercetare, am recitit-o de trei ori. Pur și simplu nu-mi venea să cred. Creierul tău, organul cu care te-ai născut și pe care îl cari peste tot, ascunde trucuri pe care oamenii de știință nici nu bănuiau că există.

Cercetarea vine de la Universitatea din Zurich și este absolut fascinantă. Există un tip de celulă în creier numit astrocitor. Îmi place numele ăsta pentru că aceste celule au formă de stea — „astro" înseamnă stea, iar ele arată ca niște corpuri cerești minuscule plimbându-se prin materia cenușie. Dar să nu te lași orbit de frumusețea lor. Nu sunt doar decor. Aceste celule sunt echipa de suport care menține neuronii fericiți și sănătoși. Ele livrează nutrienți, ajută la controlul fluxului sangvin și au grijă ca țesutul cerebral să rămână în formă bună.

Până acum, oamenii de știință credeau că odată ce aceste celule sunt distruse — din cauza accidentelor cerebrale sau a unor boli autoimune — nu mai e nimic de făcut. Creierul adult pur și simplu nu le putea înlocui.

Dar iată că lucrurile stau diferit.

Celulele care călătoresc ușor și departe

Partea cu adevărat interesantă vine acum. Cercetătorii au descoperit că există o populație specială de astrocitori care intră în acțiune atunci când apare o daună. Sunt ca echipa de intervenție rapidă a creierului.

Și acum vine partea nebună — nu trimit celule noi întregi să repare pagubele. În schimb, acești micuți isteți trimit doar nucleii (partea care conține toată informația genetică) prin prelungirile lor lungi, spre zona afectată. Imaginează-ți că în loc să trimiți un camion întreg să-ți mute mobila, ai trimite doar lucrurile esențiale printr-un tunel magic ca să reconstruiești casa la destinație. Cam asta se întâmplă aici.

Cercetătorii au observat totul în timp real folosind o tehnică de microscopie cu doi fotoni — o metodă de a privi înăuntrul unui creier viu și de a urmări ce se întâmplă pe parcursul mai multor săptămâni. E ca documentarele naturale, doar că pentru interiorul creierului unui șoarece. Personal, cred că e absolut fascinant.

De ce ar trebui să-ți pese?

Poate te întrebi: „Frumos, dar ce relevanță are pentru mine?" Întrebare legitimă. Iată răspunsul:

În primul rând, faptul că creierul adult are o anumită capacitate de auto-reparare schimbă totul. Ani de zile, înțelepciunea dominantă a fost pesimistă — daunele cerebrale erau definitive. Acum știm că creierul cel puțin încearcă să repare lucrurile, ceea ce deschide posibilități noi.

În al doilea rând, cercetătorii au identificat genele și căile de semnalizare care devin active în timpul acestui proces de reparare. Gândește-te la ele ca la butoanele „pornit" pentru regenerare. Dacă oamenii de știință reușesc să le activeze mai eficient, ar putea ajuta oamenii să se recupereze mai bine după accidentări cerebrale, atacuri vasculare sau boli care distrug astrocitorii.

Echipa menționează în mod specific tulburarea spectrului de neuromielită optică, o boală autoimună rară în care anticorpii organismului atacă și distrug astrocitorii. Înțelegând cum încearcă creierul să repare natural această pagubă, am putea dezvolta tratamente care să-i dea un impuls.

Concluzia

Nu o să-ți spun că vom crește creiere noi în laboratoare prea curând. Suntem în stadii timpurii — cercetarea s-a făcut pe șoareci, și mai e un drum lung până la tratamente pentru oameni.

Dar ce mă entuziasmează cu adevărat este asta: în fiecare an, oamenii de știință descoperă că trupurile noastre sunt mai capabile decât credeam. Aflăm că evoluția ne-a oferit niște unelte impresionante pe care abia acum învățăm să le înțelegem și poate, cândva, să le valorificăm.

Creierul nu este un organ pasiv care se degradează odată cu trecerea timpului. Are apărări, mecanisme de reparare și, aparent, câteva strategii de rezolvare a problemelor destul de creative. Și datorită cercetătorilor care au răbdarea să privească în creiere vii și să observe ce se întâmplă, învățăm încet cum să le dem o mână de ajutor.

Ceea ce, zic eu, sunt vești destul de extraordinare.